Cum invata copilul 2 limbi

Cautand de fapt carti in limba germana, am dat peste un articol scris de o doamna profesoara din München care ne da cateva sfaturi cu privire la felul in care ar trebui sa abordam problema invatarii limbii germana (poate fi orice alta limba). Important este sa nu ne panicam. Copiii invata foarte repede o limba straina.
Zweisprachigkeit

Intr-adevar, Andrei merge din Octombrie la gradi si deja vorbeste folosind fraze destul de corecte. Bineinteles acasa citim si povesti in limba germana, ascultam cantecele si ne jucam, iar uneori ii vorbesc si eu in germana. Cu cat intra in contact mai devreme cu limba a doua, cu atat o invata mai usor.

Scoala in Germania

Voi deschide un nou subiect, care probabil vi se va parea interesant si anume: cum este la scoala in Germania. In cele ce urmeaza am sa relatez despre pregatirile necesare intrarii in clasa I urmand sa dezvoltam subiectul pe parcurs. Relatarile se vor referi cu strictete la zona in care locuim acum, in Bavaria.

Toti copii nascuti intre 01.10.2006 si 30.09.2007, conform legii, intra obligatoriu la clasa I, in anul scolar 2013/2014. Asa este si in cazul nostru. Asadar Robert va incepe scoala la 6 ani. Instiintarea am primit-o in Decembrie (am notat acest lucru pur informativ, sunt curioasa in Romania cand se incep demersurile?)

In cazuri exceptionale se poate cere "Zurückstellung". Am vrut sa incercam, fiindca suntem de parere ca inca un an la gradinita nu ar fi stricat. Insa nici de la gradinita si nici de la scoala (de la inatatoarea de la Vorkurs - curs de pregatire scolara si de invatare a limbii germane pentru straini) nu am primit spijin in acest sens. Ni s-a spus ca  acest lucru echivaleaza cu a-l duce pe copil pe la tot felul de doctori si psihologi care intr-un final sa declare in scris ca respectivul copil nu este apt pentru scoala. Am renuntat la acest calvar si vom proni cu dreptul in lumea scolarilor.

Am fost invitati la o seara informationala (Informationsabend) in Ianuarie pentru a ni se prezenta profesorii, conducerea scolii, cerintele pe care le au fata de copiii inscrisi si pentru a stabili ziua testarii.

Asadar care sunt primii pasi?
1. Evaluarea copilului de catre educatoarele de la gradinita
2. Evaluare medicala (Einschulungsuntersuchung)
3. Inscrierea la scoala (se face in luna Martie).

In postarile urmatoare vom detalia fiecare pas. Sper sa va fie de ajutor si sa mai diminueze din emotii.

Zapisul (de Calin Gruia)

zapis = document, dovada scrisa (conform DEX)

Iedul cu trei capre

Iedul cu trei capre, de Octav Pancu-Iasi

Povestea asta nu s-a întâmplat chiar pe vremea când se potcoveau puricii, ci mult mai aproape, când puricii au devenit tare nesuferiţi- iar eu copii, vă doresc să n-aveţi  de- a face cu ei…

Cică nu departe de casa caprei cu trei iezi îşi avea casa un ied cu trei capre. Era un ied ca toţi iezii: nici mai mare, nici mai mic, nici mai frumos, nici mai urât. Cum s-ar spune : nici prea-prea, nici foarte-foarte. Numai că în loc de o capră avea trei: o capră- mamă, o capră- mătuşă şi o capră bunică.

Grozav de bine o mai ducea iedul! Ce să vă spun copii, pe mine de m-ar lăsa să stau măcar o zi în casa aceea, nu mi-ar mai trebui nimic. Măiculiţă ce mai trai !

Dimineaţa nici nu apuca bine iedul să deschidă ochii, că şi începea să poruncească :

- Capră – mamă !
- Spune fiul meu iubit !
- Imbracă-mă ! nu pot singur…
Capra mamă nu aştepta să i se spună de două ori. Se apleca să-i caute încălţările sub pat, se urca pe dulap să-i caute nădragii şi se băga după sobă să-i caute cămaşa.
De, iedul nu obişnuia –ca voi - să folosească spătarul scaunului ori cuierul. Işi arunca hainele unde nimerea.
Capra –mamă îi aduna hainele şi se năcăjea să-l îmbrace: îi lega şiretele, îi trăgea pantalonii şi cămaşa şi vai îi aranja şi cureaua !

Când se vedea îmbrăcat, iedul iarăşi poruncea :
- Mătuşă- capră !
- Spune, nepoţelul meu drag !
- Ospătează-mă ! nu pot singur…
Mătuşa- capră se repezea la bucătărie, turna lapte dulce şi aşeza într-o farfurie mămăliguţa caldă, apoi punea totul pe o tavă şi le ducea fuguţa la patul iedului. Şi  rupea mătuşa capră din mămăliguţă şi îndeasă în gura iedului ! şi ţine-i mătuşă-capră cana la gură să soarbă iedul laptele !

Şi uite aşa, până isprăvea iedul toată mămăliga şi tot laptele, ba îi mai aducea mătuşa- capră şi câte o plăcintă, că era mare meşter la copt,  iar iedul mare meşter la înghiţit…

Zburda iedul toată ziulica pe afară, iar seara când se întorcea acasă se întindea pe pat şi poruncea :
- Capră-bunică !
- Spune, nepoţelul meu scump !
- Adoarme-mă ! nu pot singur…
Cât ai clipi, bunica-capră venea lângă ied şi se pornea să-i cânte şi să-l legene:
Nani nani, nani
 Coboară somn pe scara nevăzută,
     Nani, nani. nani
     Şi opreşte-te somn
     Pe ochii nepoţelului meu
     Nani, nani, nani.

Hei, aşa trai ca al iedului mai zic şi eu ! Să tot  trăieşti 100 de ani.

Dar într-o seară, bătu în poartă vecina capră cu trei iezi.
- Scumpele mele surate am venit la voi cu o mare rugăminte. Mâine seară mi se însoară iedul cel mare. Tare  aş vrea să le pregătesc un ospăţ să i se ducă vestea. Mă rog domniilor voastre, fiţi bune şi poftiţi mâine la mine să-mi ajutaţi la înfăşatul sărmăluţelor, la împletitul colacilor, ori la ce-o mai fi de trebuinţă. O să vă răsplătesc.
- Mâine în zori suntem la dumneata surată ! Te-om ajuta cu dragă inimă.

A doua zi, cele trei capre plecară la vecina lor capră cu trei iezi.
Mai târziu se trezi şi iedul. După cum îi era obiceiul strigă :
- Capră – mamă! Îmbracă-mă!  Dar nimeni nu veni să-l îmbrace. atunci  iedul începu să se tăvălească prin pat şi să urle.
- Îmbracă-mă!   Îmbracă-mă! Îmbracă-mă! Nu pot singur…

Vulpea tocmai trecea pe acolo şi auzind urletele iedului, curioasă din fire, băgă capul pe fereastră ca să afle ce se întâmplă.
- Nu mai striga atâta ieduţule, dacă nu poţi să te îmbraci singur aruncă-mi hainele şi te îmbrac eu.
Bucuros iedul îi azvârle încălţările şi nădragii şi cămaşa. Una  câte una vulpea le prinse, le vârâ într-un sac şi pe aici ţi-e drumul! Fugi cu ele să le vândă la târg.

Mare amărâciune îl cuprinse pe ied şi multe lacrimi grele vărsă. Dar  tot plângând  şi văicărindu-se îl apucă foamea. Strigă:
- Mătuşă-capră, ospătează-mă!
Dar nimeni nu veni să-l ospăteze. Mătuşa -capră precum se ştie era plecată.
Şi porni iar iedul să se tăvălească şi să urle :
- Ospătează-mă !  Ospătează-mă !  Ospătează-mă !   nu pot singur….
Cum ţipă el aşa, trecu pe acolo ursul.
- Nu mai striga atâta, ieduţule ! mai bine spune-mi unde e mâncarea ca să te ajut eu. Te ospătez pe cinste !
Iedul îi spuse. Ursul intră în bucătărie şi începu să înfulece cât şapte. Infulecă toată mămăliga. Sorbi  şi ultimul strop de lapte. Ba de lacom ce era cât pe ce să înghită ceaunul şi făcăleţul. Apoi ursul plecă fără să–i mai pese de ied.

De acum s-a pus iedul şi mai tare pe plâns. Si plângi şi plângi de răsuna casa de zbieretele lui. Toată lumea  însă ştie că după plâns ţi se face foame.
Strigă iedul :
- Capră - bunică ! adoarme-mă!
Dar nimeni nu veni să-l adoarmă.
Şi din nou iedul începu să urle şi să se tăvălească.

Lupul tocmai ieşise la plimbare. Se afla nu departe şi-l auzi pe ied strigând
- Nu mai striga atâta iedule. Las că vin eu să te adorm ieduţule !..
Intră lupul în casă, se aşeză lângă ied, legănându-l şi cântându-i
Nani, nani, nani,
Nu mai coborî somn
Că nu-i nevoie.
Nani, nani, nani,
Am să-l mănânc
Pe iedul cel răsfăţat
Răzgâiat şi alintat,
nani, nani,nani.  

Iedul se înspăimântă, nici eu nu pot să vă spun de unde mai găsi putere să se smulgă de lângă lup şi s-o rupă la fugă încotro vedea cu ochii.
Se înapoie acasă, gol, flămând şi ostenit, abia spre seară. Si cum intră pe uşă zise :

- Capră –mamă, mătuşă-capră, capră-bunică ! am să vă povestesc tot ce mi s-a întâmplat, dar mai întâi să-mi caut nişte haine ca să mă îmbrac şi apoi să mănânc ceva că tare mi-e foame.
Se îmbrăcă iedul, mâncă ce mai găsi prin oale, dar înainte să-şi înceapă povestea adormi buştean…
Dar vouă copii nu vi-e somn ? mie, de ce să vă mint, îmi cam este.
Noapte bună, dragii mei copii !

Aventurile Baronului von Münchausen

Uimitoarele aventuri ale Baronului von Münchausen sub forma de diafilm audio

sau ca poveste pe Scribd. (ilustrata)

10 degetele

Eu am 10 degetele...

Invata-i pe cei mici despre numele fiecarui degetel printr-o serie de poezii simpatice care ii incanta chiar si pe cei maricei.

SĂ CÂNTĂM LA PIAN

Degetele pregătiți, copii,
Să cântăm, la pian, melodii!
Când spune dirijorul
Cântăm cu arătătorul.
Când el pune chipiul,
Cântăm cu mijlociul.
Și când își ia paharul
Cântăm cu inelarul.
Și mai cântăm un pic
Cu degetul cel mic.
Cântam dacă se poate
Cu degetele toate.
La-la, la-la.

CANTECUL DEGETELOR

Cantecelul degetelelor

Degetul mare,

Pleaca la plimbare

Aratatorul, duce bastonul

Mijlociul, duce pardesiul

Inelarul, duce geamantanul

Iar degetul mic, nu face nimic

Fiindca este cel mai mic. 

SFATUL DEGETELOR (Elena Farago)

Spune degetul cel mare
Către-arătător,
Spune degetul cel mare
- N-am fărâmă de mâncare,
Frate-arătător!

Spune, către mijlociul,
Cel arătător,
Spune-arătătorul: - Frate,
Nu mai sunt deloc bucate,
Şi de foame mor!

Se apleacă mijlociul 
Către inelar,
Şi îi spune-atâta numai:
- Ce e de făcut acuma,
Frate inelar?

Leneş cată inelarul
Către ei, şi-apoi,
Cam în silă, le răspunde:
- Ce să faci când nu-i de unde?
Vom răbda şi noi!...

Prinde atunci cel mic să strige
Mai isteţ ca ei:
- Ce tot plângem şi ne frângem?
Hai la muncă să ne strângem
Toţi uniţi, că nu rămâne 
Niciodată fără pâine
Cel ce vrea să şi-o câştige,
Frăţiorii mei!...

Jocuri cu degetele - material didactic

Degete si umbre - cum sa formam umbre haiaoase pe pereti

Punguta cu doi bani

Ce poveste vom citi azi? Punguta cu doi bani, de Ion Creanga.

Planse de colorat aici.

Punguţa cu doi bani

---

Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul într-o zi perdu răbdarea şi zise:

— Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta măcar.
— Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate şi tu cucoşul tău, să facă ouă, şi-i mânca; că eu aşa am bătut găina, şi iacătă-o cum se ouă.

Moşneagul, pofticios şi hapsin, se ia după gura babei şi, de ciudă, prinde iute şi degrabă cucoşul şi-i dă o bataie bună, zicând:

— Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba.

Cucoşul, cum scăpă din mânile moşneagului, fugi de-acasă şi umbla pe drumuri, bezmetec. Şi cum mergea el pe-un drum, numai iată găseşte o punguţă cu doi bani. Şi cum o găseşte, o şi ia în clonţ şi se întoarnă cu dânsa înapoi către casa moşneagului. Pe drum se întâlneşte c-o trăsură c-un boier şi cu nişte cucoane. Boierul se uită cu băgare de seamă la cucoş, vede în clonţu-i o punguţă şi zice vezeteului:

— Măi! ia dă-te jos şi vezi ce are cucoşul cela în plisc.

Vezeteul se dă iute jos din capra trăsurei, şi c-un feliu de meşteşug, prinde cucoşul şi luându-i punguţa din clonţ o dă boieriului. Boieriul o ia, fără păsare o pune în buzunar şi porneşte cu trăsura înainte. Cucoşul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură, spuind neîncetat:

Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !

Boierul, înciudat, când ajunge în dreptul unei fântâni, zice vezeteului:

— Mă! ia cucoşul ist obraznic şi-l dă în fântâna ceea.

Vezeteul se dă iarăşi jos din capră, prinde cucoşul şi-l azvârle în fântână! Cucoşul, văzând această mare primejdie, ce să facă? Începe-a înghiţi la apă; şi-nghite, şi-nghite, până ce-nghite toată apa din fântână. Apoi zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia în urma trăsurei, zicând:

Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !

Boierul, văzând aceasta, s-a mirat cumplit şi a zis:

— Mă! da' al dracului cucoş i-aista! Ei, las' că ţi-oiu da eu ţie de cheltuială, măi crestatule şi pintenatule!

Şi cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cucoşul, să-l azvârle într-un cuptor plin cu jăratic şi să pună o lespede la gura cuptorului. Baba, cânoasă la inimă, de cuvânt; face cum i-a zis stăpânu-său. Cucoşul, cum vede şi astă mare nedreptate, începe a vărsa la apă; şi toarnă el toată apa cea din fântână pe jaratic, până ce stinge focul de tot, şi se răcoreşte cuptoriul; ba încă face ş-o apăraie prin casă, de s-au îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie. Apoi dă o bleandă lespezei de la gura cuptiorului, iesă teafăr şi de-acolo, fuga la fereastra boierului şi începe a trânti cu ciocul în geamuri şi a zice:

Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !

— Măi, că mi-am găsit beleaua cu dihania asta de cucoş, zise boieriul cuprins de mierare. Vezeteu! Ia-l de pe capul meu şi-l zvârle în cireada boilor ş-a vacilor; poate vreun buhaiu înfuriat i-a veni de hac; l-a lua în coarne, şi-om scăpa de supărare.

Vezeteul iarăşi ia cucoşul şi-l zvârle în cireadă! Atunci, bucuria cucoşului! Să-l fi văzut cum înghiţea la buhai, la boi, la vaci şi la viţei; păn-a înghiţit el toată cireada, ş-a făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, şi iarăşi începe!

Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !

Boierul, când mai vede şi astă dandanaie, crăpa de ciudă şi nu ştia ce să mai facă, doar va scăpa de cucoş.
Mai stă boierul cât stă pe gânduri, pănă-i vine iarăşi în cap una.

— Am să-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiţi la galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca şi-oiu scăpa de dânsul.

Şi, cum zice, umflă cucoşul de-o aripă şi-l zvârle în zahnaua cu banii; căci boieriul acela, de mult bănărit ce avea, nu-i mai ştia numărul. Atunci cucoşul înghite cu lăcomie toţi banii şi lasă toate lăzile pustii. Apoi iesă şi de-acolo, el ştie cum şi pe unde, se duce la fereastra boierului şi iar începe:

Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !

Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguţa. Cucoşul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui şi lasă pe boier în pace. Atunci toate paserile din ograda boierească, văzând voinicia cucoşului, s-au luat după dânsul, de ţi se părea că-i o nuntă, şi nu altăceva; iară boierul se uita galiş cum se duceau paserile şi zise oftând:

— Ducă-se şi cobe şi tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici lucru curat n-a fost aici!

Cucoşul însă mergea ţanţoş, iar paserile după dânsul, şi merge el cât merge, până ce ajunge acasă la moşneag, şi de pe la poartă începe a cânta: "Cucurigu !!! cucurigu !!!"
Moşneagul, cum aude glasul cucoşului, iesă afară cu bucurie; şi, când îşi aruncă ochii spre poartă, ce să vadă? Cucoşul său era ceva de spăriet! elefantul ţi se părea purice pe lângă acest cucoş; ş-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete şi mai boghete. Moşneagul, văzând pe cucoşul său aşa de mare şi de greoiu, şi încunjurat de-atâta amar de galiţe, i-a deschis poarta. Atunci cucoşul i-a zis:

— Stăpâne, aşterne un ţol aici în mijlocul ogrăzii.

Moşneagul, iute ca un prâsnel, aşterne ţolul. Cucoşul atunci se aşază pe ţol, scutură puternic din aripi şi îndată se umple ograda şi livada moşneagului, pe lângă paseri, şi de cirezi de vite; iară pe ţol toarnă o movilă de galbeni, care strălucea la soare de-ţi lua ochii! Moşneagul, văzând aceste mari bogăţii, nu ştia ce să facă de bucurie, sărutând mereu cucoşul şi dezmerdându-l.
Atunci, iaca şi baba vine nu ştiu de unde; şi, când a văzut unele ca aceste, numa-i sclipeau răutăcioasei ochii în cap şi plesnea de ciudă.

— Moşnege, zise ea ruşinată, dă-mi şi mie nişte galbeni!
— Ba pune-ţi pofta-n cuiu, măi babă! Când ţi-am cerut ouă, ştii ce mi-ai răspuns? Bate acum şi tu găina, să-ţi aducă galbeni; c-aşa am bătut eu cucoşul, ştii tu din a cui pricină... şi iaca ce mi-a adus!

Atunci baba se duce în poiată, găbuieşte găina, o apucă de coadă şi o ia la bătaie, de-ţi venea să-i plângi de milă! Biata găină, cum scapă din mânile babei, fuge pe drumuri. Şi cum mergea pe drum, găseşte şi ea o mărgică ş-o înghite. Apoi răpede se întoarce acasă la babă şi începe de pe la poartă: "Cot, cot, cotcodac !" Baba iesă cu bucurie înaintea găinei. Găina sare peste poartă, trece iute pe lângă babă şi se pune pe cuibariu; şi, după vrun ceas de şedere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina!... Şi, când se uită în cuibariu, ce să vadă? Găina se ouase o mărgică. Baba, când vede că ş-a bătut găina joc de dânsa, o prinde ş-o bate, ş-o bate, păn-o omoară în bătaie! Şi aşa, baba cea zgârcită şi nebună a rămas de tot săracă, lipită pământului. De-acu a mai mânca şi răbdări prăjite în loc de ouă; că bine şi-a făcut râs de găină şi-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana!

Moşneagul însă era foarte bogat; el şi-a făcut case mari şi grădini frumoase şi trăia foarte bine; pe babă, de milă, a pus-o găinăriţă, iară pe cucoş îl purta în toate părţile după dânsul, cu salbă de aur la gât şi încălţat cu ciuboţele galbene şi cu pinteni la călcâie, de ţi se părea că-i un irod de cei frumoşi, iară nu cucoş de făcut cu borş.

Poveste publicată prima oară în Convorbiri literare, nr. 10, 1 ian. 1876. Textul de faţă a fost preluat de pe siteul www.neamt.ro

Copilul bilingv si familia mixta

(Articol preluat de pe nou-nascuti.ro vezi aici)

Mama are o nationalitate, tata o alta, vorbesc limbi diferite, iar copilul este "expus" de mic unui mediu lingvistic variat. Acest lucru poate fi o adevarata oportunitate pentru el, cu conditia ca cei doi parteneri sa discieze clar intre cele doua limbi si cele doua culturi, pentru ca cel mic sa-si poate crea niste repere de intelegere.

Cum puteti profita de o situatie familiala de acest gen, pentru a-i deschide copilului orizontul lingvistic si cultural? Descoperim impreuna.

 

Globalizarea si continua migratie intre statele europene din ratiuni profesionale si educationale continua sa sporeasca numarul cuplurilor mixte si copilasii sunt astfel, inca din leagan, beneficiarii unei mosteniri multiculturale. Poate fi vorba despre parinti care vorbesc limbi diferite si se inteleg intr-o a treia sau despre o limba natala predominanta (adoptata de catre celalalt partener). Contextul nu conteaza, ci strategia adoptata de cei doi soti in privinta educarii lingvistice a copilului. 

De ce se tem parintii

Multi parinti au pus la indoiala beneficiile invatarii precoce a doua limbi si se tem ca amestecul lingvistic sa nu fie perceput de cel mic ca un veritabil "turn Babel". Acestia se intreaba daca nu cumva, crescand, copilul nu va putea sa se exprime corect in niciuna dintre limbi si va utiliza haotic reguli si cuvinte din cele doua, fara sa aiba o veritabila identitate lingvistica. De asemenea, isi pun problema integrarii copilasului in mediul sau de viata sau adaptarea sa in cadrul institutiilor educative. Invatarea intr-una dintre limbile vorbite acasa poate fi impiedicata, progesul scolar poate fi franat, copilul poate comite erori de exprimare, iar ceilalti colegi vor rade de el...

Parerea specialistilor

Expertii au insa o cu totul alta opinie. Experimental, s-a constatat ca nu exista riscul ca un copil crescut sub influenta a doua limbi "natale" sa fie mai putin adaptat din punct de vedere social sau scolar.

Capacitatea de invatare

Pana la cinci ani, creierul copilului poseda un "bagaj" neuronal extrem de bogat, care-i sprijina demersurile de invatare si de inmagazinare a informatiei. De aceea, cel mic poate asimila cu succes doua limbi "materne" foarte diferite intre ele, invatand perfect vocabularul, expresiile si intonatiile specifice.

Prin urmare, este benefic ca cel mic sa fie "cufundat" intr-un mediu bilingv. Daca parintii provin din doua tari diferite, este foarte important ca fiecare partener sa se adreseze copilului in limba sa natala. Cel mic va putea, astfel, sa distinga intonatiile specifice, cuvintele uzuale si caracteristicile lingvistice.

Atunci cand copilul creste (in jur de cinci-sase ani), acesta va alege instinctiv o anumita limba preferata.

Croitorasul cel viteaz

Azi ne-am delectat cu un alt diafilm din vremea copilariei, Croitorasul cel viteaz. Sper sa va placa.

Varianta Simsala Grimm o gasiti aici

Povestea Croitorasul cel viteaz (de Fratii Grimm)

Intr-o dimineata de vara , un croitor mititel statea la masa din fata ferestrei si , plin de voie buna , cosea din toate puterile.

Deodata , a aparut pe strada o taranca care striga in gura mare :"Vand gem ! Gem bun si ieftin !" Cuvintele acesteau au rasunat placut in urechile croitorasului , asa ca si-a strecurat afara prin fereastra capul sau micut si a chemat-o pe vanzatoarea ambulanta :" Vino incoace, draga femeie , si am sa te scap de toata marfa ta ." Taranca a urcat cele trei trepte care duceau la usa croitorului , carandu-si cu greu cosul mare din care scos mai multe borcanele pline cu gem.Croitorasul a controlat fiecare borcan , l-a ridicat pentru a-l privi in lumina , l-a mirosit si , in cele din urma, intrucat gemul parea sa fie bun , i-a spus tarancii :"Cantareste-mi si mie , draga femeie , 4 uncii, si , chiar daca o fi chiar un sfert de funt , tot il iau".Taranca , care sperase ca va face o vanzare mai mare , i-a dat cat gem isi dorea si a plecat bomabanind furioasa.

"Fie ca acest gem sa fie binecuvantat de Dumnezeu" , a spus cu voce tare croitorasul , "si sa imi dea sanatate si putere".Dupa aceea , a scos din dulap o bucata de paine si a taiat-o in felii subtiri pe care le-a uns cu gem."Hei, cred nu are un gust rau" , a spus in sinea lui croitorasul , " dar voi termina de cusut mai intai haina asta inainte de a ma ospata".A asezat feliile cu gem langa el si s-a apucat din nou sa coasa , infingand din ce in ce mai repede acul cu ata in haina pe care o croia.

In timpul acesta , mirosul dulce al gemului s-a ridicat pana la multimea de muste asezate pe tavan care , fara sa ezite, s-au coborat lacome asupra feliilor de paine."Hei, cine v-a invitat aici ?" a spus croitorasul si le-a alungat cu o fluturare de mana.Mustele , insa, care oricum nu intelegeau limba germana , nu s-au dat batute ci au revenit intr-un numar si mai mare.Croitorasul si-a pierdut rabdarea , asa ca a inhatat o carpa de sub masa si a anuntat solemn : "Lasa ca va arat eu voua" ; apoi , a lovit obraznicele insecte fara nici o mila si a aruncat o privire pentru a observa rezultatul ... Omorase nu mai putin de sapte muste , care ramasesera nemiscate pe masa , cu picioarele zdrobite.Croitorasul nu s-a putut abtine sa nu isi admire vitejia si si-a zis in sinea lui " Hei, ce puternic sunt ! Tot orasul trebuia sa afle de aceasta fapta mareata ! "

Croitorul s-a apucat fara sa mai stea pe ganduri sa isi faca un brau pe care a cusut cu ata stralucitoare , cu litere mari, cuvintele :"Sapte dintr-o lovitura"."Cum , numai orasul sa afle ? Nu , nu este de ajuns ! Intreaga lume trebuie sa stie despre vitejia mea " , a rostit in gand croitorasul , iar inima a inceput sa ii joace voioasa in piept precum codita unui mielusel.Croitorasul si-a asezat pe mijloc braul si s-a hotarat sa plece in lume , gandindu-se ca atelierul lui era prea neincapator pentru maretia lui.Inainte de a pleca , a rascolit prin casa pentru a vedea ce putea lua cu el , dar nu a gasit decat o bucata veche de branza , pe care si-a pus-o in buzunar.Cand a iesit pe usa , a observat o pasarica care se incalcise si ramasese prizoniera intr-un tufis cu ramuri dese.A scos din capcana mica pasare si a asezat-o in buzunar , alaturi de branza.Dupa aceea , a pornit pe drum plin de indrazneala , atat de usor si agil incat nu simtea nici urma de oboseala.

Drumul l-a adus , in cele din urma, in fata unui munte pe care l-a catarat cu usurinta .Odata ajuns pe piscul muntelui a dat peste un urias , care il privea cu blandete.Coitorasul s-a indreptat curajos catre el si i- spus :"Buna ziua , amice ! Stai si privesti lumea intinsa la picioarele tale ? Eu ma duc intr-acolo ca sa imi incerc norocul.Poti sa imi dai vreun sfat pe ce drum sa o iau ? ' Uriasul s-a uitat cu dispret la micutul croitor si i-a zis :"Mai piticanie ! Creatura mica si obraznica !" "Aha , asta ti-e vorba ?" , a zis croitorasul si si-a desfacut nasturii de la haina aratandu-i uriasului braul care ii incingea mijlocul . "Acum vezi cu cine ai de a face ?" Uriasul a citit cuvintele scrise pe brau :"Sapte dintr-o lovitura" si s-a gandit ca era vorba despre sapte oameni omorati dintr-o data , asa ca l-a privit pe omulet cu un mai mare respect.

Cu toate acestea, gigantul a vrut sa il puna la incercare si a luat o piatra pe care a strans-o pana cand a tasnit apa din ea. "Fa si tu lucrul asta daca esti cu adevarat puternic " , a spus uriasul."Doar despre atat este vorba ? Nu-i decat o joaca de copii !" a raspuns croitorasul , dupa care si-a bagat mana in buzunar , a scos branza moale si a strans-o in palma pana a iesit zerul din ea.

"Mda , asta este o dovada " , a gandit uriasul , nevenindu-i parca sa creada ce putere avea aceasta piticanie.Apoi, uriasul a ridicat in mana o piatra si a aruncat-o cu atata forta in vazduh incat abia putea fi urmarita de privire."Ei bine , omuletule, fa si tu lucrul asta " , a spus uriasul." Buna aruncare " , a zis croitorasul , " dar piatra s-a intors totusi pe pamant ; eu voi arunca o piatra care nu va mai cadea inapoi ".Acestea fiind spuse, croitorasul a bagat mana in buzunar , a prins in palma pasarea pe care o salvase din tufis si a azvarlit-o in aer.Pasarica , fericita ca isi recapatase libertatea , s-a ridicat cu iuteala in inaltimi si nu s-a mai intors. "Ei, ce spui de asta , amice ?' , a intrebat croitorul."Mda, esti bun la aruncat" , a zis uriasul , "dar sa vedem daca poti cara si greutati asemeni mie ".

Gigantul l-a dus pe omulet in dreptul unui stejar imens care zacea prabusit la pamant si a spus :"Daca esti cu adevarat puternic , ajuta-ma sa duc copacul asta in afara padurii"."Foarte bine" , a raspuns croitorasul , " pune-ti tu pe umeri trunchiul , iar eu voi ridica crengile si ramurile, caci ele sunt mai grele".Uriasul si-a asezat trunchiul stejarului pe un umar , iar croitorasul s-a asezat confortabil pe o creanga de unde nu putea fi vazut, intrucat uriasul nu isi putea intoarce capul.In felul asta , gigantul cara intreg copacul , iar omuletul , care parea ca isi indeplineste sarcina lui , era fericit si plin de voie buna , astfel incat incepuse sa fluiere un cantecel , ca si cum caratul crengilor si ramurilor stejarului ar fi fost floare la ureche.

Dupa o vreme , obosit de greutatea dusa pe umar , uriasul nu a mai rezistat si a strigat " Ah , nu pot merge mai departe.Ai castigat ! Trebuie sa las stejarul jos ".Croitorasul a sarit sprinten pe pamant , a apucat crengile cu amandoua mainile , ca si cum le-ar fi dus in spate pana atunci si a zis batjocoritor :"Eh, esti asa de mare si nu esti in stare sa cari nici macar un copac !"

Croitorasul cel viteaz si uriasul au pornit apoi la drum impreuna , iar atunci cand
au ajuns in dreptul unui cires parguit , uriasul a apucat partea de sus a pomului , acolo unde fructele erau mai coapte si a aplecat-o catre omulet , invitandu-l pe acesta sa se serveasca.Micul croitor era insa prea lipsit de putere pentru a reusi sa tina copacul si , in momentul in care gigantul i-a dat drumul , ciresul s-a indreptat intr-o clipita si l-a aruncat in aer pe omulet.Dupa ce a ajuns pe pamant , fara a avea vreo vanataie , uriasul i-a spus :”Hei , ce-i asta ? Nu ai destula forta sa tii indoit copacul asta micut ?” “Nu este vorba aici de lipsa de putere” , i-a raspuns croitorasul .”Cum crezi ca s-ar putea intampla asa ceva cuiva care a zdrobit 10 dintr-o lovitura ? Am sarit peste copac pentru ca am zarit un vanator ascuns in tufisuri care tocmai dadea sa traga o sageata.Sari si tu cum am facut eu , daca iti sta in putere .” Uriasul a facut o incercare dar nu a reusit sa se salte peste cires , ci a ramas agatat de crengile lui , asa ca din nou croitorasul a iesit invingator.

Apoi , namila de om i-a zis omuletului :”Daca esti asa de viteaz , vino cu mine in pestera noastra , a uriasilor , sa petreci noaptea cu noi”.Croitorasul s-a invoit , si l-a urmat.Atunci cand au intrat in pestera , ceilalti uriasi stateau langa un foc , si infulecau cate un miel intreg pe care il tineau intr-o mana.Omuletul s-a uitat in jur si s-a gandit :” Mda , aici este ceva mai spatios decat in atelierul meu”.Uriasul i-a aratat un pat si l-a indemnat sa se culce.Patul era, desigur, prea mare pentru croitorasul nostru , asa ca nu s-a urcat in el , ci s-a ghemuit intr-un ungher al incaperii.La miezul noptii, uriasul se gandea ca omuletul doarme adanc , asa ca s-a sculat , a apucat o bara mare de fier si a lovit cu ea napraznic peste patul in care ar fi trebuit sa se afle croitorasul , gandindu-se ca a reusit sa il dea gata.In zorii zilei , uriasii s-au dus in padure, uitand cu totul de omulet , cand , deodata , au zarit cum se indreapta spre ei , voios si indraznet , pe insusi croitorasul ce ar fi trebuit sa fie mort.Inspaimantati, gandindu-se ca ar putea sa ii ucida pe toti, uriasii au luat-o la sanatoasa.

Croitorasul a mers mai departe , luandu-se numai dupa nasul lui ascutit.Dupa ce a calatorit multa vreme , a ajuns la curtea unui palat regal si , intrucat era frant de oboseala , s-a intins pe jos, in iarba , si a adormit.In timp ce era in lumea viselor , oamenii de la palat l-au inspectat din toate partile si au citit cuvintele scrise pe braul lui :”7 dintr-o lovitura”.”Vai”, au spus ei , “Ce cauta aici acest razboinic, caci este vreme de pace ? Probabil ca este un cavaler atotputernic”.S-au dus cu totii la rege si l-au anuntat despre strain , dupa care si-au dat cu parerea ca acesta ar putea fi un sprijin de nadejde in caz de razboi , asa ca ar fi fost bine sa nu fie lasat sa plece.Sfatul curtenilor l-a multumit pe rege ; el a trimis indata pe unul dintre ei la croitoras , pentru a-l intreba daca voia sa isi ofere serviciile de razboinic.Ambasadorul a stat langa cel adormit pana cand acesta a inceput sa se intinda si sa isi mijeasca ochii , si apoi i-a transmis propunerea regelui.”De fapt , chiar din motivul asta am venit pe aceste meleaguri”, a raspuns croitorasul , “ deci sunt gata sa intru in serviciile regelui”.Dupa aceea , el a fost primit cu onoare la palat si i s-a oferit o frumoasa casa in care sa locuiasca.

Soldatii regelui erau , insa, invidiosi pe crotoras si ar fi vrut sa il vada plecat la 1000 de kilometri departare.”Cum se va sfarsi asta ?”, isi spunea ei , “ daca ne luam la cearta si ne luptam cu el, sapte dintre noi vor zdrobiti la fiecare lovitura pe care o va da , asa ca nu ii putem face fata.”In cele din urma , ei au ajuns la o hotarare si au mers cu totii la rege , cerandu-i sa ii lase sa plece.”Nu putem sa stam alaturi de un om care a omorat 7 dintr-o lovitura”, au zis ei.Regelui ii parea rau ca trebuie sa se desparta de soldatii lui credinciosi , si ar fi vrut sa scape cumva de croitoras.Cu toate acestea , nu indraznea sa ii ceara sa plece , pentru ca ar fi putut sa il ucida , atat pe el cat si pe soldatii lui, dupa care s-ar fi urcat pe tron , devenind rege.

Dupa ce s-a gandit o vreme , regele a trimis vorba croitorasului ca , intrucat era un asa de mare razboinic, avea nevoie de el intr-o misiune.El i-a povestit ca , intr-o padure din apropiere, traiau doi uriasi care aducea mari necazuri regatului, deoarece furau si omorau oamenii , distrugeau si ardeau asezarile lor , si nimeni nu se putea apropia de ei fara a-si pune viata in pericol.Regele i-a promis croitorasului ca , daca reusea sa ii infranga si sa ii ucida pe cei doi uriasi, avea sa ii dea fata lui in casatorie si jumatate din regat drept zestre , odata cu 1000 de calareti care sa il slujeasca.”Hm , lucrul asta ar fi tare bun pentru cineva ca mine “ , s-a gandit croitorasul.”Nimanui nu i se ofera in fiecare zi o frumoasa printesa si jumatate din regat”. “Bine”, a raspuns el , “ma invoiesc.Ii voi invinge pe acesti uriasi , dar nu am nevoie de cei 1000 de calareti, pentru ca cineva care a zdrobit 7 dintr-o lovitura nu are cum sa ii fie teama de numai doi”.Micul croitor a pornit la lupta , urmat de catre cei 1000 de calareti.Atunci cand a ajuns la marginea padurii, el le-a spus insotitorilor lui :”Ramaneti aici, voi termina in curand cu cei doi uriasi”.

Apoi, a patruns in padure, uitandu-se cu grija in stanga si in dreapta  Dupa o vreme , i-a zarit pe uriasi.Cei doi dormeau sub un copac si sforaiau atat de tare incat crengile se cutremurau in sus si in jos. Fara sa stea pe ganduri, croitorasul si-a umplut cele doua buzunare cu pietre si s-a catarat in copac. Cand a ajuns la jumatatea lui , s-a strecurat pe o creanga chiar deasupra uriasilor si a lasat sa cada o piatra pe pieptul unuia dintre ei. Multa vreme , uriasul nu a simtit nimic , dar , in cele din urma , s-a trezit , i-a dat un ghiont tovarasului lui si i-a spus :”De ce dai in mine cu pietre ?” “Cred ca ai visat”, i-a raspuns acesta , “eu nu ti-am facut nimic”.Cei doi s-au culcat la loc, iar dupa un timp croitorasul a aruncat o alta piatra pe pieptul celuilalt urias.Acesta s-a trezit furios si a strigat :”Ce inseamna asta ? Tu dai cu pietre in mine, si nu eu in tine” .”Eu am dormit, nu ti-am facut nimic”, a raspuns cel dintai urias. Cei doi s-au certat catva timp, dar pentru ca erau obositi , au lasat pana la urma galceava deoparte si au inchis iarasi ochii. Croitorasul si-a continuat jocul si, dupa ce a ales cea mai mare piatra din buzunare , a aruncat-o cu putere in burta celui dintai urias.”Ei, asta-i din cale afara !” , a urlat acesta si , saltand in picioare asemeni unui nebun , l-a impins pe tovarasul sau inspre copac facand sa ii duduie radacinile. Celalalt i-a raspuns cu aceeasi moneda , si cei doi uriasi s-au luat furiosi la bataie rupand copacii din jur . Lupta dintre ei a fost atat de crancena incat , in cele din urma , au cazut amandoi morti la pamant , in acelasi timp. Croitorasul a sarit jos din copac , si si-a spus “Ce noroc ca nu daramat si copacul in care stateam eu ; in cazul asta ar fi trebuit sa sar in alt pom asemeni unei veverite , dar as fi facut si asta , pentru ca noi croitorasii suntem tare sprinteni.”

Acestea fiind zise , micul croitor si-a tras sabia din teaca , i-a strapuns in piept pe cei doi uriasi si s-a dus la marginea padurii , spunandu-le calaretilor care il asteptau infrigurati :” Gata ! Mi-am terminat treaba . I-am omorat pe amandoi , desi nu a fost lucru usor. Uriasii au sfasiat copacii si au incercat sa se apere cu ei , dar totul a fost in zadar, caci nu puteau face nimic in fata unui om ca mine , care a zdrobit sapte dintr-o lovitura.”Nu ai totusi nici o rana …” a zis unul dintre calareti. “Nu au reusit sa imi clinteasca nici un fir de par “ , i-a raspuns mandru croitorasul. Calaretii nu i-au dat crezare , s-au dus in padure si au gasit cei doi uriasi morti , inotand in sange, inconjurati de copaci daramati la pamant.

Croitorasul s-a dus , apoi , la palat si i-a cerut regelui sa isi indeplineasca promisiunile.Mai marele regatului l-a dus insa cu vorba , gandindu-se la o alta metoda de a scapa de micul croitor.”Inainte de a primi jumatate din regat impreuna cu fata mea “ , i-a spus regele , “va trebui imi demonstrezi inca o data vitejia ta. In padure se afla un inorog care aduce multe necazuri pe pamanturile mele.Va trebui sa il capturezi”. “ Unicornii sunt floare la ureche pe langa uriasi”, i-a zis , indraznet, croitorasul. Dupa aceasta , nu a stat mult pe ganduri , a luat un topor si o franghie si a pornit direct catre padure , cerandu-le din nou celor care il insoteau sa il astepte marginea ei. Nici nu a intrat bine in hatisuri , ca unicornul si-a facut de indata aparitia si s-a repezit inspre omulet , incercand sa isi infinga cornul in trupul lui.”Usurel , usurel , lucrul asta nu se poate face dintr-o data” , a zis in sinea lui croitorasul , si a asteptat pana cand unicornul a fost la un pas de el , dupa care a sarit sprinten in spatele unui copac.Inorogul s-a indreptat vijelios inspre copac si si-a infipt atat de tare cornul in trunchi incat nu a mai fost in stare sa si-l traga inapoi , fiind astfel prins in capcana.”Aha, te-am prins , pasarico”, a spus vesel micul croitor , dupa care a pus franghia in jurul gatului inorogului si a taiat cu toporul lemnul din trunchiul copacului pana cand a eliberat cornul animalului. Dupa aceea , a tras inorogul cu franghia dupa el , ducandu-se drept la palatul regal.

Regele nu se indura sa isi tina promisiunea , asa ca l-a supus pe croitoras la o a treia incercare.Inainte de nunta , el trebuia sa prinda un mistret salbatic care facea prapad in padure , urmand sa primeasca o mana de ajutor de la padurari. “Ah, asta-i o joaca de copii” , a zis micutul croitor , dupa care a plecat spre padure , fara a lua vanatorii cu el.Oricum , acestia erau multumiti , intrucat dupa intalnirile lor de pana atunci cu mistretul , nu prea doreau sa-l mai revada.Atunci cand porcul salbatic l-a zarit pe croitoras , s-a indreptat in goana catre el , cu ratul plin de spuma si coltii ascutiti , fiind cat pe aci sa il doboare la pamant . Eroul nostru a sarit insa agil intr-o parte , a fugit si si-a gasit adapost intr-o mica capela din apropiere .De acolo , el s-a aratat la o fereastra , dupa care a sarit sprinten prin ea afara.Innebunit de furie , mistretul s-a repezit in interiorul capelei, iar croitorasul a inchis usa dupa el , lasandu-l sa urle disperat , intrucat era prea greoi pentru a putea sari, la randul lui, pe fereastra. Micul croitor i-a chemat apoi pe vanatori, pentru a vedea cu ochii lor ca il prinsese pe mistretul cel fioros.

Dupa aceea, croitorasul nostru s-a dus la rege care, vrand –nevrand, a trebuit sa isi indeplineasca promisiunea , inmanandu-i jumate din regat si pe fata sa. Daca ar fi stiut regele ca in fata lui nu era un mare razboinic, ci un biet croitoras, si-ar facut si mai mult sange rau.Nunta a avut loc cu fast si multa stralucire , dar fara prea mare veselie , ocazie cu care un simplu croitor a devenit rege.

Dupa o vreme , sotia croitorasului l-a auzind pe acesta vorbind in somn : “Hei, baiete , croieste-mi o vesta si peticeste-mi pantalonii astia , ca de nu , am sa-ti scarman urechile cu metrul asta”. Cu acest prilej, tanara regina si-a dat seama ce indeletnicire avusese sotul ei si, in dimineata urmatoare , s-a dus plangand la tatal ei si l-a rugat sa o scape de barbatul ei , care nu era decat un croitor. Regele a alinat-o si i-a spus :”La noapte , lasa deschisa usa de la dormitor. Afara vor astepta servitorii mei si , atunci cand croitorasul va adormi, ei il vor lega si il vor aduce pe o corabie care il va purta in lumea larga. Femeia a fost multumita de spusele tatalui ei, dar purtatorul de armura al regelui , care auzise tot si era prieten cu micul croitor , i-a povestit acestuia complotul pus la cale impotriva lui.”Am sa le arat eu lor !“, a zis croitorasul. Odata cu sosirea noptii, el s-a dus la culcare cu sotia lui, ca de obicei , si atunci cand reginei i s-a parut ca a adormit, ea a deschis usa dormitorului , dupa care s-a intins din nou in pat. Micul croitor , care , de fapt, se prefacea ca doarme , a inceput sa rosteasca cu voce tare , ca si cum ar fi vorbit in somn :” Hei, baiete , croieste-mi o vesta si peticeste-mi pantalonii astia , ca de , nu am sa-ti scarman urechile cu metrul asta.Eu am zdrobit sapte dintr-o singura lovitura. Am omorat doi uriasi , am capturat un unicorn si am prins un mistret salbatic , asa ca nu am de ce sa ma tem de cei care stau acum in fata usii dormitorului.” Atunci cand servitorii regelui l-au auzit spunand cuvintele acestea , au fost cuprinsi de o mare spaima si au luat-o la fuga ca si cum ar fi fost urmariti de puternicul croitoras si , de atunci , nimeni nu a mai indraznit sa se ridice impotriva lui. 

In acest fel , micul croitor a ramas rege pana la sfarsitul zilelor lui.

Alba ca zapada si cei sapte pitici

Cine sa nu cunoasca povestea fratilor Grimm, Alba ca Zapada? Exista numeroase variante si ecranizari ale povestii, am ales sa postez aici una de la Walt Disney si un diafilm. Sper sa va placa.

Aici si cateva imagini de colorat.

Povestea....

A fost odata o imparateasa si intr-o iarna, pe cand zapada cadea din inaltul nemarginit al cerului, in fulgi mari si pufosi, craiasa sta intr-un jilt si cosea langa o fereastra cu pervazul negru, de abanos. Si cum cosea ea asa, aruncindu-si din cand in cand privirile la ninsoarea ce se cernea de sus, se intimpla sa se intepe cu acul in deget si trei picaturi de singe cazura in zapada. Rosul singelui arata atit de frumos pe albul zapezii, ca imparateasa ramase incintata si gindi in sinea ei: "Ce n-as da sa am un copil alb ca zapada, rosu ca singele si cu parul negru ca abanosul!"
Trecu timpul, dar nu prea multisor, si imparateasa nascu o fetita alba ca zapada, rosie ca singele si cu par negru ca abanosul. Si-i dadu numele de Alba-ca-Zapada ... Dupa ce o aduse pe lume, imparateasa muri.
Cum trecu anul, imparatul isi lua alta sotie. Femeia asta era cadra de frumoasa, dar nespus de trufasa si mindra, si n-ar fi ingaduit nici in ruptul capului s-o intreaca alta in frumusete. Avea o oglinda fermecata si ori de cite ori se privea intr-insa, nu uita s-o intrebe:
- Oglinjoara din perete, oglinjoara, Cine e cea mai frumoasa din tara?
Si oglinda raspundea:
- Maria ta esti cea mai frumoasa din intreaga tara!
Imparateasa zimbea fericita, fiindca stia ca oglinda graies­te numai adevarul.
Vezi insa ca Alba-ca-Zapada crestea si se facea pe zi ce trece tot mai frumoasa; si cand implini sapte ani, era o minu­natie de fata: frumoasa ca lumina zilei. Si frumusetea impa­ratesei incepu a pali inaintea ei.
Si intr-o buna zi, cand imparateasa intreba oglinda:
- Oglinjoara din perete, oglinjoara, Cine e cea mai frumoasa din tara?
Oglinda-i raspunse:
- Frumoasa esti craiasa, ca ziua luminoasa, Dar Alba-ca-Zapada e mult mai frumoasa!
La auzul acestor vorbe. Imparateasa se inspaiminta grozav si de pizma si ciuda odata se ingalbeni si se-nverzi, de ziceai ca-i moartea. Din clipa aceea, ori de cite ori o zarea pe Alba-ca-Zapada simtea ca-i plesneste fierea de ciuda; si azi asa, mii- ne asa, pana ce incepu s-o urasca de moarte. Pizma si ciuda cresteau in inima ei ca buruiana cea rea si se cuibarisera atit de adinc, ca imparateasa nu-si mai gasea pace nici ziua, nici noaptea, in cele din urma chema un vinator si-i porunci:
- Ia fata asta si du-o in adincul padurii, ca nu rabd s-o mai vad in fata ochilor!. Omoar-o si, drept marturie ca mi-ai implinit porunca, sa-mi aduci plaminii si ficatul netrebnicii! Vinatorul nu iesi din vorbele imparatesei si se afunda cu Alba-ca-Zapada in padure; dar cand scoase jungherul de la briu si se pregatea sa-i strapunga inima nevinovata, sarmana copila incepu sa planga in hohote si sa se roage:
- Vinatorule draga, cruta-mi viata si-ti fagaduiesc c-o sa-mi pierd urma in salbaticia asta de codru si n-o sa ma mai intorc niciodata acasa!
Si pentru ca Alba-ca-Zapada era atit de frumoasa, vinato-rului i se facu mila de ea si-i spuse:
- Daca-i asa, fugi de te ascunde, fetita draga, unde nu calca picior de om! Iar in sinea lui gindea: „Biata de tine, pana la urma tot or sa te sfisie fiarele salbatice! ..."
Totusi, parca i se luase o piatra de pe inima ca nu trebuise sa-si minjeasca miinile cu singe nevinovat. Si cum tocmai atunci trecea in fuga pe acolo un pui de mistret, il injunghie si, sco-tindu-i plaminii si ficatul, le duse imparatesei drept marturie ca i-a implinit in totul dorinta.
Imparateasa ii porunci bucatarului sa le gateasca de indata, cu sare si tot felul de mirodenii, si atit de neagra era la suflet, ca nu se dadu indarat sa le manince, incredintata fiind ca maninca plaminii si ficatul fetitei.
Biata copila ramasese singura-singurica in padurea cea ne-sfirsita, si era atit de infricosata, ca privea la multimea frunze­lor de pe copaci, ca si cand si de-acolo ar fi putut sa se iveasca vreo primejdie - si nu stia in ce chip si-ar putea gasi scapa­rea . . . Intr-un sfirsit, incepu sa alerge si gonea intruna peste bolovani colturosi si printre maracini, iar fiarele salbatice tre­ceau in fuga pe dinaintea ei, dar nu-i faceau nici un rau. Aler­ga ea asa, cit o mai tinura picioarele, si-n geana amurgului dadu cu ochii de o casuta si intra inauntru sa se odihneasca.
In casuta, toate lucrurile erau mititele, dar atit de gingase si sclipind de curatenie, ca-ti era mai mare dragul sa le privesti. Pe o masuta acoperita cu o fata de masa alba erau rinduite sapte talere mici si langa fiecare taler se afla cite o lingurita, o furculita, un cutitas si-o cupa cit un degetar. Iar de-a lungul unui perete se insirau sapte patuceane asternute cu cearsafuri albe ca neaua.
Cum era tare flaminda si insetata, Alba-ca-Zapada ciuguli cite un pic din fiecare taler, ciupi cite o farimita de piine si sorbi din fiecare cupa cite o inghititura de vin, fiindca nu vo­ia sa ia toata mancarea numai de la unul singur. Si fiindca se simtea grozav de obosita, dadu sa se culce intr-un patut, dar nici unul nu i se potrivea: unul era prea lung, altul prea scurt si abia ultimul patut se nimeri sa fie pe masura ei. Fata se cul­ca in el si adormi.
Cind se intuneca de-a binelea, sosira si stapinii casutei. Erau cei sapte pitici, care sfredeleau muntii, scormonind in ma­runtaiele lor pentru a scoate la lumina tot soiul de metale. Ei aprinsera cele sapte luminarele si, de indata ce se facu lumina in casuta, isi dadura seama ca cineva strain cotrobaise peste tot, fiindca lucrurile nu se mai aflau la locul lor, asa cum le lasasera la plecare. Si atunci primul pitic zise:
- Cine a stat pe scaunelul meu? Al doilea urma:
- Cine a mancat din talerul meu? Al treilea:
- Cine a muscat din piinisoara mea? Al patrulea:
- Cine a luat din legumele mele? Al cincilea:
- Cine a umblat cu furculita mea? Al saselea:
- Cine a taiat cu cutitul meu? Al saptelea intreba si el:
- Cine a baut din cupa mea?
Primul pitic cauta in jur mai cu luare aminte si pe data vazu o mica adincitura in patucul lui.
- Cine s-a culcat in patutul meu? se minuna el. Ceilalti alergara intr-o goana la patuceanurile lor si incepura sa strige care mai de care:
- Si-n patutul meu a stat cineva!
Dar cand cel de-al saptelea se apropie de patucul sau, dete cu ochii de Alba-ca-Zapada care dormea in el adincita in somn. li chema pe ceilalti si cu totii venira in graba, scotind strigate de uimire. Apoi indreptara spre Alba-ca-Zapada lumina celor sapte luminarele si ramasera s-o priveasca.
- Doamne, Dumnezeule - apucara ei sa strige - tare frumoasa mai e copila asta!
Si atit de bucurosi erau, ca nu se indurara s-o trezeasca, ci o lasara sa doarma mai departe in patut. Iar cel de-al sapte­lea pitic dormi cite un ceas in patul fiecaruia, si asa trecu noap­tea. cand se lumina de zi, Alba-ca-Zapada deschise incetinel ochii si, vazindu-i pe cei sapte pitici, se sperie rau. Dar ei se aratara prietenosi si incepura s-o intrebe cu blindete:
- Cum te cheama, fetito?
- Alba-ca-Zapada - raspunse ea.
- Si cum se face ca ai ajuns in casuta noastra? o mai in­trebara ei. Atunci Alba-ca-Zapada le povesti de-a fir-a-par to­tul: cum maica-sa vitrega a pus s-o omoare, dar vinatorul se in­durase de ea si-i lasase viata, si cum gonise toata ziulica prin padure, pana ce daduse peste casuta lor. Dupa ce o ascultara fa­ra sa scape vreun cuvintel din istorisirea ei, piticii ii zisera:
- Daca te invoiesti sa vezi de gospodaria noastra, sa gatesti, sa faci paturile, sa cosi, sa speli, sa impletesti si sa tii totul in buna rinduiala si curatenie, apoi poti ramine la noi si n-o sa duci lipsa de nimic.
- Da, primesc cu draga inima! raspunse Alba-ca-Zapada, si de atunci ramase la ei.
Ea ingrijea acum de toate treburile casei, si-n fiecare dimineata piticii plecau in munti sa scoata aur si tot soiul de alte metale si, cand se intorceau seara acasa, gaseau mancarea gata aburind pe cuptor. Peste zi, fata raminea singura-singurica si, din aceasta pricina, piticii cei buni avusesera mereu grija s-o povatuiasca:
- Pazeste-te de mastera, ca n-o sa-i fie greu defel sa afle ca esti la noi! Si cine stie ce pune iar la calp! Nu cumva sa lasi pe cineva sa intre in casa!
Iar imparateasa, fiind incredintata ca mancase plaminii si ficatul fiicei ei vitrege, se credea iarasi cea mai frumoasa fe­meie de pe lume. Si intr-o zi, apropiindu-se de oglinda, o in­treba :
- Oglinda din perete, oglinjoara, Cine e cea mai frumoasa din tara? Atunci oglinda ii raspunse:
- Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa, Dar colo, ascunsa-n munti, Sta Alba-ca-Zapada, la cei pitici carunti Si-i mult, mult mai frumoasa!...
Imparateasa se sperie din cale-afara, fiindca stia prea bine ca oglinda nu minte. Si-si dadu pe data seama ca vinatorul o inselase si ca Alba-ca-Zapada era inca in viata.
incepu ea atunci sa se framinte si sa chibzuiasca in ce chip ar putea s-o piarda din nou caci, atita vreme cit nu era cea mai frumoasa din toata imparatia, pizma ii chinuia sufletul fara ra­gaz si n-avea clipa de liniste. In cele din urma nascoci ceva: isi vopsi fata si se imbraca intocmai ca o batrina negutatoreasa, ca nimeni n-ar mai fi putut s-o recunoasca.
Schimbata astfel la infatisare, o porni peste cei sapte munti si, intr-un sfirsit, se pomeni in fata cascioarei celor sapte pitici. Batu la usa si striga din toata puterea:
- De vinzare marfa frumoasa, de vinzare! Alba-ca-Zapada isi arunca o privire pe geam si intreba:
- Buna ziua, tusica draga, da ce ai matale de vinzare?
- Maxfa buna si frumoasa! se grabi sa-i raspunda negu­tatoreasa. Cingatori de toate culorile.
Si vicleana scoase una, impletita din matase pestrita.
„Se vede cit de colo ca-i femeie de treaba - gindi fata - asa ca n-am de ce sa n-o las inauntru! Ca doar n-o fi foc!..." Trase zavorul, o pofti sa intre si-i cumpara cingatoarea cea fru­moasa.
- Vai, ce pocit ti-ai pus-o, fetito! Ia apropie-te, sa te ga­tesc eu cu ea, asa cum se cuvine! o imbie cu blindete femeia.
Alba-ca-Zapada n-avea de unde sa banuiasca c-ar paste-o vreo primejdie si o lasa sa-i puna cingatoarea. Dar babusca o incinse repede cu ea si-o strinse atit de tare, ca fetei i se taie rasuflarea si cazu jos ca moarta.
- Ei, de-acum n-o sa mai fii tu cea mai frumoasa! hohoti imparateasa si o sterse repede pe usa.
Nu mai trecu mult si, spre seara, venira acasa cei sapte pi­tici. Si cum se mai speriara, bietii de ei, cand o gasira pe iubita lor Alba-ca-Zapada zacind la pamint, fara simtire, de parc-ar fi fost moarta! O ridicara de jos si, vazind cit de strins ii era mijlocul, taiara in doua cingatoarea. Fata prinse a rasufla iar si incetul cu incetul isi reveni in simtiri. Le povesti ea piticilor toate cite s-au intimplat si acestia ii atrasera din nou luarea-aminte:
- Negutatoreasa ceea nu era alta decat haina de imparateasa. Fereste-te, barem, de-acu incolo, fata draga, si nu mal lasa pe nimeni sa intre cand nu suntem noi acasa!
Si tare multa dreptate aveau, ca femeia cea neagra la ini­ma nici nu astepta sa treaca bine pragul palatului si se si duse glont la oglinda si-o intreba:
- Oglinjoara din perete, oglinjoara, Cine e cea mai frumoasa din tara?
Iar oglinda pe data ii raspunse:
- Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa, Dar colo, aseunsa-n munti,
Sta Alba-ca-Zapada, la cei pitici carunti, Si-i mult, mult mai frumoasa! . . .
Imparateasa ramase ca stana de piatra cand auzi asta si simti ca-i navaleste tot singele-n cap, ca un virtej, de cita spaima si minie clocotea in ea. Va sa zica, tot nu scapase de Alba-ca-Zapada, tot vie era netrebnica asta!.. . „Ei bine, de data asta m-oi stradui sa nascocesc ceva fara gres, ca sa-ti vin de-a bine-lea de hac!"
Si cum la farmece si vraji n-o intrecea nimeni, haina de imparateasa mesteri un pieptene otravit. Dupa aceea isi schimba hainele si lua infatisarea unei batrine girbovite de ani. Si iarasi o porni peste cei sapte munti, la cei sapte pitici carunti. Ajungind ea la casuta lor, ciocani in usa si striga:
- Marfa buna de vinzare, marfa buna! Alba-ca-Zapada cata afara pe geam si spuse:
- Vezi-ti de drum, femeie, ca n-am voie sa las pe nimeni inauntru!
- Da de privit, cred ca ai voie sa privesti, nu-i asa? ... Si scotind pieptenele cel otravit, il tot plimba pe sub ochii fetei. Atit de mult ii placu pieptenul, ca Alba-ca-Zapada se lasa ama­gita si deschise usa. Dupa ce se invoira din pret, batrina o mo­mi cu cele mai dulci vorbe:
- Ia vino incoa la baba, sa te pieptene, ca sa fii si tu o data pieptanata ca lumea!... Biata Alba-ca-Zapada nu se gindi la nimic rau si se lasa pieptanata. Dar de-abia ii trecu babusca pieptenele prin par, ca otrava si incepu sa lucreze prin toate madularele, aratindu-si puterea ucigatoare si biata copila cazu jos, fara viata.
- Acu s-a sfirsit cu tine, frumoasa frumoaselor!... rinji la ea femeia cea haina, si-n timp ce grabea sa se indeparteze de acele locuri, sufletul ei negru clocotea de-o bucurie draceasca.
Dar spre norocul fetei, inserarea cobori curind si cei sapte pitici sosira acasa. De indata ce-o vazura pe Alba-ca-Zapada zacind fara viata, banuira ca mastera trebuie sa fi pus iar ceva la cale si, cercetind copila cu grija, dadura peste pieptenele cel otravit. Cum i-l smulsera din par, Alba-ca-Zapada isi veni in fire, ca si cand ar fi dormit numai nitelus, si prinse a le povesti cele intimplate. Dimineata, piticii o sfatuira din nou sa fie cu ochii in patru si sa nu mai deschida usa nimanui, fie ce-o fi, si apoi se dusera la treburile lor.
In ast timp, imparateasa ajunsese la palatul ei si, asezin-«du-se in fata oglinzii, se grabi s-o intrebe:
- Oglinjoara din perete, oglinjoara, Cine e cea mai frumoasa din tara?
Si oglinda ii raspunse ca si altadata:
- Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa, Dar colo, ascunsa-n munti, Sta Alba-ca-Zapada, la cei pitici carunti, Si-i mult, mult mai frumoasa! . . .
Auzindu-i spusele, imparateasa incepu sa tremure toata si sa clocoteasca de minie. „Netrebnica asta trebuie sa moara, chiar de-ar fi sa platesc moartea ei cu pretul vietii mele!" Se strecura apoi intr-o odaita dosnica, in care nu calca picior de om, si amesteca de ici, amesteca de colo, pana ce plamadi un mar otravit. La infatisare, marul era nespus de frumos: alb ca spuma, pe o parte, si rumen pe alta, ca oricine l-ar fi vazut i se trezea numaidecat pofta sa-l manince. Dar cine ar fi apucat sa muste numai o data din el zile multe nu mai avea si cadea mort pe loc. Dupa ce sfirsi de mestesugit marul, imparateasa isi boi fata si se imbraca in straie de taranca. Si schimbata ast­fel, trecu peste cei sapte munti, grabindu-se sa ajunga la cas- cioara celor sapte pitici. Aci batu la usa, dar Alba-ca-Zapada scoase capul pe fereastra si spuse:
- Nu pot lasa pe nimeni sa intre, ca nu-mi dau voie piticii !
- Alta paguba sa n-am! raspunse taranca. Slava domnului, gasesc eu musterii pentru merele mele! Da pana una-alta, hai de ia si tu unul, ca nu-i pe bani! . . .
- Nici nu ma gindesc sa-l iau - raspunse Alba-ca-Zapada - n-am voie sa primesc nimic.
- Ce, te temi sa nu mori cumva otravita? . . . strecura ea, cu viclenie, intrebarea. Fii pe pace, copilito! . . . Iaca, tai marul in doua: bucata asta rumena maninc-o tu, iar pe cealalta oi manca.-o eu.
Dar vezi ca marul era cu mestesug facut, ca numai partea cea rumena era otravita.
Alba-ca-Zapada rivnea de nu mai putea sa guste o data din mar, si, cand o vazu pe taranca muscind din el, nu mai putu rabda si, intinzind mina pe fereastra, lua jumatatea cea inveninata. Dar n-apuca sa-nghita decat o imbucatura, ca si cazu jos fara suflare. Imparateasa ii arunca priviri ca de fiara si, beata de bucurie, striga printre hohote de ris:
- Alba-ca-Zapada, rosie ca singele si neagra ca abanosul, de-acu piticii n-or mai putea sa te invie! ...
Pleca de acolo cit putu de repede si, cand ajunse la palat, intreba iar oglinda:
- Oglinjoara din perete, oglinjoara, Cine e cea mai frumoasa din tara?
Si deodata auzi vorbele dupa care tinjise atit:
- Maria ta e cea mai frumoasa din intreaga tara!
Abia acum isi gasi linistea inima ei cea pizmasa, pe cit poa­te fi linistita o inima pizmasa ...
In faptul serii, cand piticii se intoarsera acasa, o gasira pe Alba-ca-Zapada zacind pe jos, fara pic de suflare. Era moarta ca toti mortii. O ridicara, cautind sa vada daca nu gasesc vreun lucru inveninat, ii desfacura cingatoarea, o pieptanara, o spalara cu apa si cu vin dar totul fu zadarnic. Copila cea draga era moarta ca toti mortii si moarta ramase! . . . Atunci o asezara pe o nasalie si, stringindu-se toti sapte in jurul ei, plinsera amar si-o jelira trei zile incheiate. Vrura dupa aceea s-o ingroape, dar fata arata atit de frumoasa, de parca s-ar fi aflat doar in somn, si-n obraji a.vea aceiasi bujori rosii dintotdeauna, asa ca piticii nu se indurara s-o coboare in pamint.
- Nu, in adincul cel negru al pamintului nu o putem cobori! Ar fi mare pacat! . . . graira care mai de care si, asternindu-se pe munca, ii facura un sicriu de clestar, ca sa poata fi vazuta de oriunde te-ai uita la ea.
O culcara apoi inauntru si deasupra ii scrisera numele cu slove de aur, precum si ca a fost fiica de imparat. Apoi urcara sicriul pe-un virf de munte, de-l asezara acolo, si de fiecare da­ta raminea cite unul de veghe. Vietatile padurii incepura a ve­ni si ele s-o jeleasca; mai intii se arata o buha, apoi un corb, si-n urma acestora, o hulubita. Si asa ramase Alba-ca-Zapada multa, multa vreme in sicriul ei de clestar si nimic nu-i stirbea din negraita frumusete. Parea ca-i vie si doarme, ca era tot asa de alba ca zapada, de rosie ca singele si cu parul negru ca aba­nosul.
Si s-a intimplat ca un fecior de crai sa se rataceasca in pa­durea aceea si, dind peste casuta piticilor, sa le ceara gazduire peste noapte.
A doua zi, cand o porni la drum, vazu sicriul din crestetul muntelui si pe frumoasa Alba-ca-Zapada si citi cu nesat ce sta scris deasupra, cu slove de aur. Si cum privea ca vrajit si nu se putea desprinde de locul acela, incepu a-i ruga pe pitici:
- Dati-mi mie sicriul si-o sa va dau in schimb tot ce vi-o pofti inima!
Dar piticii ii raspunsera:
- Nu ti-l dam nici pentru tot aurul din lume.
Daca vazu asa, feciorul de imparat ii ruga cu si mai multa staruinta si ardoare:
- Atunci indurati-va si mi-l daruiti, ca de cand i-am zarit chipul, nu mai pot trai fara ca s-o vad pe Alba-ca-Zapada. Si v-asigur c-o voi cinsti mereu si-o voi pazi ca pe faptura care mi-e cea mai scumpa pe lume!
Auzindu-l cu cit foc vorbea, inimosii pitici se indurara de el si-i daruira sicriul. Feciorul de imparat isi chema slugile si le porunci sa ia cosciugul pe umeri si sa-l urmeze. Si cum mer­geau ei asa, se intimpla ca unul dintre slujitori sa se poticneas­ca de-o buturuga si, din pricina zdruncinaturii, bucatica de mar pe care o inghitise Alba-ca-Zapada ii sari afara din gitlej. O clipita doar sa fi trecut si domnita deschise ochii, ridica usurel capacul sicriului si se scula in capul oaselor. Si era din nou vie., de parca s-ar fi trezit tocmai atunci din somn.
- Vai, doamne, unde ma aflu? striga ea nedumerita.
Cu ochii razand de bucurie, feciorul de imparat se apropie de dinsa si-i spuse:
- Cu mine esti, cu mine!
Si-i povesti toate cite s-au intimplat. Iar la sfirsit, adauser
- Imi esti mai draga decat orice pe lumea asta si, de te-ai invoi sa ma insotesti la curtea tatalui meu, bine-ar fi, ca ard de dorinta sa-mi fii sotie.
Alba-ca-Zapada ce era sa mai spuna, ca si ei ii cazuse drag . .. Porni impreuna cu el si facura o nunta de se duse vestea, cu mare alai si voiosie.
La nunta o poftira si pe mastera cea haina, ca de, tot o socoteau un fel de ruda . . . Dupa ce s-a gatit ea cu vesmintele cele mai de pret, s-a apropiat de oglinda si a intrebat-o:
- Oglinjoara din perete, oglinjoara, Cine e cea mai frumoasa din tara?
Si oglinda pe data i-a raspuns:
- Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa,
Dar tinara domnita e mult, mult mai frumoasa! ...
Atunci dracoaica de femeie incepu sa blesteme de ciuda si sa urle ca scoasa din minti, si deodata simti ca i se face frica, dar o frica atit de ingrozitoare, ca nu stia ce sa mai faca si-ncotro s-o apuce. La inceput se codi sa mearga la nunta, dar, cum nu-si gasea o clipa de liniste, gindi ca trebuie neaparat s-o vada pe tinara imparateasa.
Si de cum pasi in sala tronului, dadu cu ochii de Alba-ca-Zapada si, recunoscind-o, inlemni de spaima si ramase teapana. ca o momiie.
Spaima pusese stapinire pe toata faptura ei; din pricina asta, imparateasa se uritea vazind cu ochii. Si atit de pocita se facu, ca nici ea singura nu mai cuteza sa se priveasca in. oglinda.
Isi lua lumea in cap si o tinu tot intr-o goana, pana se pierdu in adincul padurii salbatice, ca sa-si ascunda acolo uritenia. Si de atunci, nici unui om nu-i mai fu dat s-o vada si nimeni nu mai stiu ceva despre soarta ei.
Iar Alba-ca-Zapada trai in bucurie si fericire, impreuna cu tinarul imparat, si, daca n-or fi murit, cu siguranta ca mai traiesc si-n zilele noastre ...

Povestile copilariei - Turtita rumenita

Cautand zilele trecute povesti potrivite pentru copii de 2-4 ani, am gasit acest diafilm pe YouTube. Mi-a adus aminte cu cata emotie si nerabdare asteptam sa se faca seara, sa ne citeasca mama cate un diafilm.
Diafilmele sau filmele de diapozitive ce constau in transpunerea unor imagini color sau alb negru pe filme fotografice cu intentia de a fi proiectate pe suprafete netede, in cazul nostru pe zidurile de la dormitoare sau la gradinita :) Imaginile statice, neintegrate intr-un astfel de film se numeau diapozitive. Ele erau in general menite sa ilustreze mici tutoriale sau povesti animate. Proiectorul de diafilme este considerat precursorul videoproiectoarelor de astazi.Cine se mai uita la asa ceva? Poate doar cativa parinti nostalgici. Noroc ca avem si alte modalitati de a vedea acele diafilme create de studioul cinematografic Animafilm. Iata aici un diafilm audio al povestii de origine ruseasca Turtita rumenita.

De mentionat este insa faptul ca eu imi amintesc mai bine varianta din limba maghiara, pe care ne-o spunea bunica inainte de culcare, Dumnezeu s-o odihneasca in pace.