Wednesday, February 29, 2012

10 degetele

Eu am 10 degetele...


Invata-i pe cei mici despre numele fiecarui degetel printr-o serie de poezii simpatice care ii incanta chiar si pe cei maricei.



SĂ CÂNTĂM LA PIAN

Degetele pregătiți, copii,
Să cântăm, la pian, melodii!
Când spune dirijorul
Cântăm cu arătătorul.
Când el pune chipiul,
Cântăm cu mijlociul.
Și când își ia paharul
Cântăm cu inelarul.
Și mai cântăm un pic
Cu degetul cel mic.
Cântam dacă se poate
Cu degetele toate.
La-la, la-la.



CANTECUL DEGETELOR
Cantecelul degetelelor
Degetul mare,
Pleaca la plimbare
Aratatorul, duce bastonul
Mijlociul, duce pardesiul
Inelarul, duce geamantanul
Iar degetul mic, nu face nimic
Fiindca este cel mai mic. 

SFATUL DEGETELOR (Elena Farago)

Spune degetul cel mare
Către-arătător,
Spune degetul cel mare
- N-am fărâmă de mâncare,
Frate-arătător!

Spune, către mijlociul,
Cel arătător,
Spune-arătătorul: - Frate,
Nu mai sunt deloc bucate,
Şi de foame mor!

Se apleacă mijlociul 
Către inelar,
Şi îi spune-atâta numai:
- Ce e de făcut acuma,
Frate inelar?

Leneş cată inelarul
Către ei, şi-apoi,
Cam în silă, le răspunde:
- Ce să faci când nu-i de unde?
Vom răbda şi noi!...

Prinde atunci cel mic să strige
Mai isteţ ca ei:
- Ce tot plângem şi ne frângem?
Hai la muncă să ne strângem
Toţi uniţi, că nu rămâne 
Niciodată fără pâine
Cel ce vrea să şi-o câştige,
Frăţiorii mei!...

Jocuri cu degetele - material didactic
Degete si umbre - cum sa formam umbre haiaoase pe pereti

Thursday, February 23, 2012

Alouette, gentille alouette

IMPRIMER "ALOUETTE", TEXTE ET PARTITION


REFRAIN : Alouette, gentille alouette
                   Alouette, je te plumerai (bis)

Je te plumerai le bec (bis)
Et le bec, et le bec
Alouette, alouette, ah ah ah ah !

REFRAIN

Je te plumerai la tête (bis)
Et la tête, et la tête
Et le bec, et le bec
Alouette, alouette, ah ah ah ah !

REFRAIN

Je te plumerai le cou (bis)
Et le cou, et le cou
Et la tête, et la tête
Et le bec, et le bec
Alouette, alouette, ah ah ah ah !

REFRAIN

Je te plumerai le dos (bis)
Et le dos, et le dos
Et le cou, et le cou
Et la tête, et la tête
Et le bec, et le bec
Alouette, alouette, ah ah ah ah !

REFRAIN

Je te plumerai les fesses (bis)
Et les fesses, et les fesses
Et le dos, et le dos
Et le cou, et le cou
Et la tête, et la tête
Et le bec, et le bec
Alouette, alouette, ah ah ah ah !

REFRAIN

Alouette, je te plumerai
Alouette, je te plumerai
Je te plumerai
Je te plumerai
Je te plumerai

Wednesday, February 22, 2012

A BRÉMAI MUZSIKUSOK



Egy embernek volt egyszer egy szamara. Hosszú évek óta hordta már szegény jószág a malomba a zsákokat, fogyton fogyott az ereje, egyre kevesebb hasznát lehetett venni.
"Minek abrakoljak tovább ilyen semmirevaló állatot?" - gondolta a gazdája, és elhatározta, hogy lebunkózza.
A szamár azonban megneszelte, hogy valami készül ellene. Egy óvatlan pillanatban megszökött, és elindult Bréma felé. Úgy tervezte, majd ott beáll városi muzsikusnak.
Amint ment, mendegélt, egyszer csak meglátott egy vadászkutyát. Ott hevert szegény az úton a porban, és lihegett, mintha halálra loholta volna magát.
- Mi a baj, Fogdmeg, miért lihegsz úgy? - kérdezte a szamár.
- Hagyd el - nyögte búsan a kutya -, öreg vagyok, napról napra gyengülök, vadászni sem tudok már! A gazdám agyon akart ütni, alig tudtam egérutat nyerni. Az irhámat megmentettem ugyan, de ilyen vén fejjel ugyan mihez kezdjek, ugyan mibõl éljek?
- Tudod, mit? - mondta a szamár. - Én Brémába tartok, ott felcsapok városi muzsikusnak. Gyere velem, szegõdjél be te is a zenekarba. Én majd a lantot pengetem, te meg dobolsz hozzá.
A kutya elfogadta az ajánlatot, és most már kettesben mentek tovább. Egyszer csak szimatolni kezdett az öreg vadászeb: egy macska ült nem messze tõlük az út szélén, girhesen, búsan, akár a hét szûk esztendõ.
- Mit keseregsz Bajszos? - érdeklõdött a szamár.
- Kinek van jókedve, ha egyszer a nyakán a kötél? - felelte a macska. - Megvénültem, a fogaim kicsorbultak, jobb szeretek már a kályha mögött dorombolni, mint egereket hajkurászni. De az emberek hálátlanok: a gazdasszonyom vízbe akart fojtani, hogy ne kelljen tovább etetnie. Nagy nehezen eliszkoltam; hanem aztán most légy okos, pajtás: mihez kezdjek, mibõl éljek?
- Gyere velünk Brémába muzsikusnak! Te úgyis jól értesz az éjjeli zenéhez, hasznodat vehetjük a zenekarban.
A macskának tetszett a tanács, és velük tartott.
Útjuk éppen egy major mellett vitt el. Az udvar kerítésén egy kakas ült, és torkaszakadtából rikoltozott.
- Hát téged mi lelt? - kérdezte a szamár. - Mit rikoltasz olyan irgalmatlanul?
- Jujuj! - felelte a kakas. - Hiába jósoltam jó idõt holnapra: a gazdasszonyom vendégeket hívott, és ráparancsolt a szakácsnõre, fõzzön levest belõlem. Estére elvágják a nyakamat, hát amíg lehet, kiabálok, ahogy a torkomon kifér; úgysem sokáig tehetem már.
- Inkább gyere velünk, Tarajos - biztatta a szamár -, a halálnál jobb foglalkozást mindenütt lelsz magadnak. Brémába megyünk muzsikusnak. Neked jó hangod van, énekelni is tudsz; az lesz ám a hangverseny, amit mi adunk!
A kakasnak nem kellett kétszer mondani a dolgot, és most már négyesben igyekeztek tovább.
Csakhogy Bréma még messze volt, a nap pedig már lemenõben; estére éppen csak egy erdõig jutottak el. Elhatározták, hogy ott töltik az éjszakát. A szamár meg a kutya leheveredett egy fa alá, a macska meg a kakas pedig feltelepedett a fára. A macska meghúzta magát az egyik ág könyökében, a kakas azonban felröpült egészen a fa tetejére: onnét messzebbre látni, meg biztonságosabb is a magasban, legalábbis a kakasfélének.

Mielõtt elaludt volna, Tarajos koma szokása szerint körülkémlelt a vidéken. Ahogy így szemlélgette a környéket, egyszer csak világosságot látott nem messze tõlük. Nyomban leszólt a társainak:
- Amarra valami kis fény csillog, ott háznak kell lennie.
- Akkor szedjük a sátorfánkat, és menjünk oda, mert ez itt nem valami kényelmes szállás - mondta a szamár.
- Ahol ház van, ott vacsorát is esznek, nekem pedig már elkelne egy-két csont, kivált, ha húsos - jelentette ki a kutya.
- Én is szívesebben tölteném az éjszakát a kemencepadkán, mint itt a fán - tette hozzá a macska.
Fölkerekedtek hát, és elindultak arrafelé, ahonnét a világosság látszott. Elõször csak akkora volt, mint egy mécsvilág, aztán nõttön-nõtt, egyre jobban csillogott, s egyszerre csak ott álltak egy kivilágított betyártanya elõtt.
Négyük közül a szamár volt a legnagyobb. Odament az ablakhoz, és benézett.
- Mit látsz, Szürke? - kérdezte a kakas.
- Mit látok? Terített asztalt, rakva minden jóval; körülötte ülnek és falatoznak a betyárok.
- Terített asztal - sóhajtotta a kakas. - Ez kellene nekünk!
- Az ám! - mondta a szamár. - Én is szívesen ülnék a helyükben. Kissé félrevonultak, és tanakodni kezdtek, hogyan foghatnának a dologhoz, hogyan ugraszthatnák ki a házból a betyárokat. Addig tanácskoztak, míg ki nem fõzték a haditervet.
A szamár feltette a két elülsõ lábát az ablakpárkányra, a kutya felugrott a szamár hátára, a macska felkúszott a kutya nyakába, végül a kakas felröppent a macska feje búbjára. Mikor mindegyikük a helyén volt, a szamár halkan jelt adott, s egyszeriben rákezdtek a muzsikára. A szamár ordított, a kutya ugatott, a macska nyávogott, a kakas kukorékolt. Azzal zsupsz! - beugrottak az ablakon át a szobába.
A betyárok csak annyit láttak, hogy valami bezúdul az ablakon; rettenetes ordítást, rivalgást, vonítást hallottak s hozzá iszonyú üvegcsörömpölést Rémülten ugrottak fel az asztaltól, azt hitték, a ház szakad rájuk, vagy kísértet ront közébük; ijedtükben felordítottak, s hanyatt-homlok kimenekültek az erdõbe.
A négy cimbora pedig letelepedett az elhagyott asztalhoz. Nekiláttak s maradéknak, s úgy tömték magukba az ételt, mintha legalább egy hónapja nem ettek volna.
Mikor befejezték a lakomát, fekvõhelyet kerestek maguknak, kioltották a világot, és elpihentek, ki-ki szokása és kedve szerint. A szamár kiment az udvarra, és a szemétdombra heveredett. A kutya a küszöbre hasalt, a macska a tûzhelyen a langyos hamuba kuporodott. A kakas meg felült a kakasülõre.
Fáradtak voltak a nagy úttól, hamarosan elaludtak. Valamikor éjfél táján a betyárok kimerészkedtek a sûrûbõl, és elkezdték figyelni a házat. Látták, hogy minden csendes, a lámpa sem ég már.
- Azért mégsem kellett volna hagynunk, hogy ilyen kurtán-furcsán kiebrudaljanak minket - mondta a bandavezér.
Elküldte az egyik betyárt, kémlelje ki alaposan a házat.
A betyár nagy óvatosan odalopakodott az ajtóhoz, fülelt egy ideig, de semmi neszt nem hallott; nyugalom, békesség volt odabent. Erre bemerészkedett a konyhába, és mert ott sem észlelt semmi gyanúsat, világosságot akart gyújtani. A macska szeme parázslott a sötétben. A betyár azt hitte, igazi parázs; odanyomott hozzá egy szál gyújtóst, hogy tüzet fogjon. De a macska nem vette tréfára a dolgot: fújt egy nagyot, nekiugrott a betyár képének és összevissza karmolta.
A marcona rabló rettenetesen megijedt. Ki akart szaladni a hátsó ajtón, a küszöbön azonban belebotlott a kutyába. A vén eb fölugrott, mordult egyet, és beleharapott a hívatlan vendég lábába.
Az nagy üggyel-bajjal végre kivergõdött a házból, s most már csak azt nézte, hogy minél elõbb odébbálljon. Elloholt a szemétdomb mellett: ott meg a szamár rúgott bele egy nagyot a hátsó lábával. A lármára fölriadt a. kakas is, és harciasan lekiabált a kakasülõrõl:
- Kukurikú!
A betyár szedte a lábát, ahogy bírta, lélekszakadva rohant vissza a sûrûbe, és lihegve, halálra váltan jelentett a bandavezérnek:
- A házban egy borzalmas boszorkány ül, rám fújt, és összekarmolta az arcomat. Az ajtónál egy ember áll, kés van a kezében, azzal a lábamba szúrt. Az udvaron egy fekete szörnyeteg hever, majd agyonvert bunkójával. Fönt a tetõn pedig egy vitéz virraszt, és azt kiáltotta: "Hol az a gazember?" Örülök, hogy nem hagytam ott a fogamat!
Attól fogva a betyárok a háznak még a tájékára se merészkedtek többé. Elköltöztek a környékérõl is. A brémai muzsikusok meg véglegesen a birtokukba vették, és még ma is ott laknak, ha azóta meg nem haltak.

Tuesday, February 21, 2012

Zdreanta, cel cu ochii de faianta

Ce ziceti de o poezioara? Il mai tineti minte pe Zdreanta? Eu aveam o carticica de colorat cu el.
Urmand linkul puteti downloada cartea din 1982 in format pdf iar mai jos va invitam sa vedeti diafilmul (comentat de baietelul meu de doi ani si trei luni, Andrei):



Zdreanţă de Tudor Arghezi

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din calţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără pareche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. - "L-a mâncat!"
"Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte."
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
"S-a făcut a dracului!"

Tuesday, February 14, 2012

Punguta cu doi bani

Ce poveste vom citi azi? Punguta cu doi bani, de Ion Creanga.


Planse de colorat aici.

Punguţa cu doi bani

Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul într-o zi perdu răbdarea şi zise:
— Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta măcar.
— Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate şi tu cucoşul tău, să facă ouă, şi-i mânca; că eu aşa am bătut găina, şi iacătă-o cum se ouă.
Moşneagul, pofticios şi hapsin, se ia după gura babei şi, de ciudă, prinde iute şi degrabă cucoşul şi-i dă o bataie bună, zicând:
— Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba.
Cucoşul, cum scăpă din mânile moşneagului, fugi de-acasă şi umbla pe drumuri, bezmetec. Şi cum mergea el pe-un drum, numai iată găseşte o punguţă cu doi bani. Şi cum o găseşte, o şi ia în clonţ şi se întoarnă cu dânsa înapoi către casa moşneagului. Pe drum se întâlneşte c-o trăsură c-un boier şi cu nişte cucoane. Boierul se uită cu băgare de seamă la cucoş, vede în clonţu-i o punguţă şi zice vezeteului:
— Măi! ia dă-te jos şi vezi ce are cucoşul cela în plisc.
Vezeteul se dă iute jos din capra trăsurei, şi c-un feliu de meşteşug, prinde cucoşul şi luându-i punguţa din clonţ o dă boieriului. Boieriul o ia, fără păsare o pune în buzunar şi porneşte cu trăsura înainte. Cucoşul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură, spuind neîncetat:
Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !
Boierul, înciudat, când ajunge în dreptul unei fântâni, zice vezeteului:
— Mă! ia cucoşul ist obraznic şi-l dă în fântâna ceea.
Vezeteul se dă iarăşi jos din capră, prinde cucoşul şi-l azvârle în fântână! Cucoşul, văzând această mare primejdie, ce să facă? Începe-a înghiţi la apă; şi-nghite, şi-nghite, până ce-nghite toată apa din fântână. Apoi zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia în urma trăsurei, zicând:
Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !
Boierul, văzând aceasta, s-a mirat cumplit şi a zis:
— Mă! da' al dracului cucoş i-aista! Ei, las' că ţi-oiu da eu ţie de cheltuială, măi crestatule şi pintenatule!
Şi cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cucoşul, să-l azvârle într-un cuptor plin cu jăratic şi să pună o lespede la gura cuptorului. Baba, cânoasă la inimă, de cuvânt; face cum i-a zis stăpânu-său. Cucoşul, cum vede şi astă mare nedreptate, începe a vărsa la apă; şi toarnă el toată apa cea din fântână pe jaratic, până ce stinge focul de tot, şi se răcoreşte cuptoriul; ba încă face ş-o apăraie prin casă, de s-au îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie. Apoi dă o bleandă lespezei de la gura cuptiorului, iesă teafăr şi de-acolo, fuga la fereastra boierului şi începe a trânti cu ciocul în geamuri şi a zice:
Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !
— Măi, că mi-am găsit beleaua cu dihania asta de cucoş, zise boieriul cuprins de mierare. Vezeteu! Ia-l de pe capul meu şi-l zvârle în cireada boilor ş-a vacilor; poate vreun buhaiu înfuriat i-a veni de hac; l-a lua în coarne, şi-om scăpa de supărare.
Vezeteul iarăşi ia cucoşul şi-l zvârle în cireadă! Atunci, bucuria cucoşului! Să-l fi văzut cum înghiţea la buhai, la boi, la vaci şi la viţei; păn-a înghiţit el toată cireada, ş-a făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, şi iarăşi începe!
Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !
Boierul, când mai vede şi astă dandanaie, crăpa de ciudă şi nu ştia ce să mai facă, doar va scăpa de cucoş.
Mai stă boierul cât stă pe gânduri, pănă-i vine iarăşi în cap una.
— Am să-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiţi la galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca şi-oiu scăpa de dânsul.
Şi, cum zice, umflă cucoşul de-o aripă şi-l zvârle în zahnaua cu banii; căci boieriul acela, de mult bănărit ce avea, nu-i mai ştia numărul. Atunci cucoşul înghite cu lăcomie toţi banii şi lasă toate lăzile pustii. Apoi iesă şi de-acolo, el ştie cum şi pe unde, se duce la fereastra boierului şi iar începe:
Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !
Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguţa. Cucoşul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui şi lasă pe boier în pace. Atunci toate paserile din ograda boierească, văzând voinicia cucoşului, s-au luat după dânsul, de ţi se părea că-i o nuntă, şi nu altăceva; iară boierul se uita galiş cum se duceau paserile şi zise oftând:
— Ducă-se şi cobe şi tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici lucru curat n-a fost aici!
Cucoşul însă mergea ţanţoş, iar paserile după dânsul, şi merge el cât merge, până ce ajunge acasă la moşneag, şi de pe la poartă începe a cânta: "Cucurigu !!! cucurigu !!!"
Moşneagul, cum aude glasul cucoşului, iesă afară cu bucurie; şi, când îşi aruncă ochii spre poartă, ce să vadă? Cucoşul său era ceva de spăriet! elefantul ţi se părea purice pe lângă acest cucoş; ş-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete şi mai boghete. Moşneagul, văzând pe cucoşul său aşa de mare şi de greoiu, şi încunjurat de-atâta amar de galiţe, i-a deschis poarta. Atunci cucoşul i-a zis:
— Stăpâne, aşterne un ţol aici în mijlocul ogrăzii.
Moşneagul, iute ca un prâsnel, aşterne ţolul. Cucoşul atunci se aşază pe ţol, scutură puternic din aripi şi îndată se umple ograda şi livada moşneagului, pe lângă paseri, şi de cirezi de vite; iară pe ţol toarnă o movilă de galbeni, care strălucea la soare de-ţi lua ochii! Moşneagul, văzând aceste mari bogăţii, nu ştia ce să facă de bucurie, sărutând mereu cucoşul şi dezmerdându-l.
Atunci, iaca şi baba vine nu ştiu de unde; şi, când a văzut unele ca aceste, numa-i sclipeau răutăcioasei ochii în cap şi plesnea de ciudă.
— Moşnege, zise ea ruşinată, dă-mi şi mie nişte galbeni!
— Ba pune-ţi pofta-n cuiu, măi babă! Când ţi-am cerut ouă, ştii ce mi-ai răspuns? Bate acum şi tu găina, să-ţi aducă galbeni; c-aşa am bătut eu cucoşul, ştii tu din a cui pricină... şi iaca ce mi-a adus!
Atunci baba se duce în poiată, găbuieşte găina, o apucă de coadă şi o ia la bătaie, de-ţi venea să-i plângi de milă! Biata găină, cum scapă din mânile babei, fuge pe drumuri. Şi cum mergea pe drum, găseşte şi ea o mărgică ş-o înghite. Apoi răpede se întoarce acasă la babă şi începe de pe la poartă: "Cot, cot, cotcodac !" Baba iesă cu bucurie înaintea găinei. Găina sare peste poartă, trece iute pe lângă babă şi se pune pe cuibariu; şi, după vrun ceas de şedere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina!... Şi, când se uită în cuibariu, ce să vadă? Găina se ouase o mărgică. Baba, când vede că ş-a bătut găina joc de dânsa, o prinde ş-o bate, ş-o bate, păn-o omoară în bătaie! Şi aşa, baba cea zgârcită şi nebună a rămas de tot săracă, lipită pământului. De-acu a mai mânca şi răbdări prăjite în loc de ouă; că bine şi-a făcut râs de găină şi-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana!
Moşneagul însă era foarte bogat; el şi-a făcut case mari şi grădini frumoase şi trăia foarte bine; pe babă, de milă, a pus-o găinăriţă, iară pe cucoş îl purta în toate părţile după dânsul, cu salbă de aur la gât şi încălţat cu ciuboţele galbene şi cu pinteni la călcâie, de ţi se părea că-i un irod de cei frumoşi, iară nu cucoş de făcut cu borş.

Poveste publicată prima oară în Convorbiri literare, nr. 10, 1 ian. 1876. Textul de faţă a fost preluat de pe siteul www.neamt.ro


Friday, February 10, 2012

Vuk, a kis roka fioka

A kovetkezo dallam es mese nekem mindig is nagyon tetszett. Ma az en gyerekeim is enekelik. Ti ismeritek?


Szerző: Fekete István
A mű címe: Vuk
Műfaj: meseregény
A mű keletkezése: 1965-ben jelent meg az író 1940 és 1966 között megírt állattörténetei közül a legsikeresebb, a Vuk.

Rövid tartalom:
Vuk, a rókakölyök nyolcadmagával jött a világra egy tóparti "rókavárban". Szülei - a rókanemzetség jeles tagjai" szürkülettől hajnalhasadtáig vadásznak, hogy az örökké éhes apróságokat jóllakassák. A családi boldogságot azonban a végzet (a vadász és kutyája képében) hamar felborítja. Kag és Íny, a két rókaszülő, valamint hat kisróka elpusztul. Vukot anyja még a vadászok jövetele előtt kimenti a kotorékból, s egyik megmaradt testvérét a falu vadásza veszi magához. Az író a tőle megszokott, kedves, érdekes stílussal beszéli el Vuk életútját, az első önálló lépésektől a "felnőtté" válásig. Vuk örökölte nagyapja legendás hírű vérét, szimatát, vadászszenvedélyét. Nagybátyja, a magányos Karak pártfogásába veszi, s a kisrókát könnyedén tanítja meg a szabad portyázók életének csínjára-bínjára. Vuk remek tanítvány, s hamarosan túltesz tanítómesterén. Egyik éjszakai zsákmányszerző körútjuk során a vadász kertjébe is eljut, s rátalál testvérére, majd Karak segítségével kiszabadítja a fogságból. Nemsokára Karak is áldozatul esik az emberek vadászszenvedélyének. Így a két testvér egy darabig még együtt marad, majd engedelmeskedve a természet szavának - ki-ki a saját párjával éli tovább a vadonbéli állatok szabad, veszélyekkel teli, de mindenképpen csodálatos életét.

Erdemes elolvasni a konyvet. Itt le lehet egyenlore letolteni a pdf fajlt. Lejebb pedig a mesefilm.


Akinek kisgyerekei vannak biztos ez is jol jonn: Kifesto es foglalkoztatokonyv (letoltheto scribd-rol)

Es a startlapon megtalalsz mindent ami Vukkal kapcsolatos http://vuk.lap.hu/

Monday, February 6, 2012

Copilul bilingv si familia mixta


(Articol preluat de pe nou-nascuti.ro vezi aici)

Mama are o nationalitate, tata o alta, vorbesc limbi diferite, iar copilul este "expus" de mic unui mediu lingvistic variat. Acest lucru poate fi o adevarata oportunitate pentru el, cu conditia ca cei doi parteneri sa discieze clar intre cele doua limbi si cele doua culturi, pentru ca cel mic sa-si poate crea niste repere de intelegere.

Cum puteti profita de o situatie familiala de acest gen, pentru a-i deschide copilului orizontul lingvistic si cultural? Descoperim impreuna.
 
Globalizarea si continua migratie intre statele europene din ratiuni profesionale si educationale continua sa sporeasca numarul cuplurilor mixte si copilasii sunt astfel, inca din leagan, beneficiarii unei mosteniri multiculturale. Poate fi vorba despre parinti care vorbesc limbi diferite si se inteleg intr-o a treia sau despre o limba natala predominanta (adoptata de catre celalalt partener). Contextul nu conteaza, ci strategia adoptata de cei doi soti in privinta educarii lingvistice a copilului

De ce se tem parintii

Multi parinti au pus la indoiala beneficiile invatarii precoce a doua limbi si se tem ca amestecul lingvistic sa nu fie perceput de cel mic ca un veritabil "turn Babel". Acestia se intreaba daca nu cumva, crescand, copilul nu va putea sa se exprime corect in niciuna dintre limbi si va utiliza haotic reguli si cuvinte din cele doua, fara sa aiba o veritabila identitate lingvistica. De asemenea, isi pun problema integrarii copilasului in mediul sau de viata sau adaptarea sa in cadrul institutiilor educative. Invatarea intr-una dintre limbile vorbite acasa poate fi impiedicata, progesul scolar poate fi franat, copilul poate comite erori de exprimare, iar ceilalti colegi vor rade de el...

Parerea specialistilor

Expertii au insa o cu totul alta opinie. Experimental, s-a constatat ca nu exista riscul ca un copil crescut sub influenta a doua limbi "natale" sa fie mai putin adaptat din punct de vedere social sau scolar.

Capacitatea de invatare

Pana la cinci ani, creierul copilului poseda un "bagaj" neuronal extrem de bogat, care-i sprijina demersurile de invatare si de inmagazinare a informatiei. De aceea, cel mic poate asimila cu succes doua limbi "materne" foarte diferite intre ele, invatand perfect vocabularul, expresiile si intonatiile specifice.
Prin urmare, este benefic ca cel mic sa fie "cufundat" intr-un mediu bilingv. Daca parintii provin din doua tari diferite, este foarte important ca fiecare partener sa se adreseze copilului in limba sa natala. Cel mic va putea, astfel, sa distinga intonatiile specifice, cuvintele uzuale si caracteristicile lingvistice.
Atunci cand copilul creste (in jur de cinci-sase ani), acesta va alege instinctiv o anumita limba preferata.

Sunday, February 5, 2012

Croitorasul cel viteaz

Azi ne-am delectat cu un alt diafilm din vremea copilariei, Croitorasul cel viteaz. Sper sa va placa.


Varianta Simsala Grimm o gasiti aici

Povestea Croitorasul cel viteaz (de Fratii Grimm)

Intr-o dimineata de vara , un croitor mititel statea la masa din fata ferestrei si , plin de voie buna , cosea din toate puterile.

Deodata , a aparut pe strada o taranca care striga in gura mare :"Vand gem ! Gem bun si ieftin !" Cuvintele acesteau au rasunat placut in urechile croitorasului , asa ca si-a strecurat afara prin fereastra capul sau micut si a chemat-o pe vanzatoarea ambulanta :" Vino incoace, draga femeie , si am sa te scap de toata marfa ta ." Taranca a urcat cele trei trepte care duceau la usa croitorului , carandu-si cu greu cosul mare din care scos mai multe borcanele pline cu gem.Croitorasul a controlat fiecare borcan , l-a ridicat pentru a-l privi in lumina , l-a mirosit si , in cele din urma, intrucat gemul parea sa fie bun , i-a spus tarancii :"Cantareste-mi si mie , draga femeie , 4 uncii, si , chiar daca o fi chiar un sfert de funt , tot il iau".Taranca , care sperase ca va face o vanzare mai mare , i-a dat cat gem isi dorea si a plecat bomabanind furioasa.

"Fie ca acest gem sa fie binecuvantat de Dumnezeu" , a spus cu voce tare croitorasul , "si sa imi dea sanatate si putere".Dupa aceea , a scos din dulap o bucata de paine si a taiat-o in felii subtiri pe care le-a uns cu gem."Hei, cred nu are un gust rau" , a spus in sinea lui croitorasul , " dar voi termina de cusut mai intai haina asta inainte de a ma ospata".A asezat feliile cu gem langa el si s-a apucat din nou sa coasa , infingand din ce in ce mai repede acul cu ata in haina pe care o croia.

In timpul acesta , mirosul dulce al gemului s-a ridicat pana la multimea de muste asezate pe tavan care , fara sa ezite, s-au coborat lacome asupra feliilor de paine."Hei, cine v-a invitat aici ?" a spus croitorasul si le-a alungat cu o fluturare de mana.Mustele , insa, care oricum nu intelegeau limba germana , nu s-au dat batute ci au revenit intr-un numar si mai mare.Croitorasul si-a pierdut rabdarea , asa ca a inhatat o carpa de sub masa si a anuntat solemn : "Lasa ca va arat eu voua" ; apoi , a lovit obraznicele insecte fara nici o mila si a aruncat o privire pentru a observa rezultatul ... Omorase nu mai putin de sapte muste , care ramasesera nemiscate pe masa , cu picioarele zdrobite.Croitorasul nu s-a putut abtine sa nu isi admire vitejia si si-a zis in sinea lui " Hei, ce puternic sunt ! Tot orasul trebuia sa afle de aceasta fapta mareata ! "

Croitorul s-a apucat fara sa mai stea pe ganduri sa isi faca un brau pe care a cusut cu ata stralucitoare , cu litere mari, cuvintele :"Sapte dintr-o lovitura"."Cum , numai orasul sa afle ? Nu , nu este de ajuns ! Intreaga lume trebuie sa stie despre vitejia mea " , a rostit in gand croitorasul , iar inima a inceput sa ii joace voioasa in piept precum codita unui mielusel.Croitorasul si-a asezat pe mijloc braul si s-a hotarat sa plece in lume , gandindu-se ca atelierul lui era prea neincapator pentru maretia lui.Inainte de a pleca , a rascolit prin casa pentru a vedea ce putea lua cu el , dar nu a gasit decat o bucata veche de branza , pe care si-a pus-o in buzunar.Cand a iesit pe usa , a observat o pasarica care se incalcise si ramasese prizoniera intr-un tufis cu ramuri dese.A scos din capcana mica pasare si a asezat-o in buzunar , alaturi de branza.Dupa aceea , a pornit pe drum plin de indrazneala , atat de usor si agil incat nu simtea nici urma de oboseala.

Drumul l-a adus , in cele din urma, in fata unui munte pe care l-a catarat cu usurinta .Odata ajuns pe piscul muntelui a dat peste un urias , care il privea cu blandete.Coitorasul s-a indreptat curajos catre el si i- spus :"Buna ziua , amice ! Stai si privesti lumea intinsa la picioarele tale ? Eu ma duc intr-acolo ca sa imi incerc norocul.Poti sa imi dai vreun sfat pe ce drum sa o iau ? ' Uriasul s-a uitat cu dispret la micutul croitor si i-a zis :"Mai piticanie ! Creatura mica si obraznica !" "Aha , asta ti-e vorba ?" , a zis croitorasul si si-a desfacut nasturii de la haina aratandu-i uriasului braul care ii incingea mijlocul . "Acum vezi cu cine ai de a face ?" Uriasul a citit cuvintele scrise pe brau :"Sapte dintr-o lovitura" si s-a gandit ca era vorba despre sapte oameni omorati dintr-o data , asa ca l-a privit pe omulet cu un mai mare respect.

Cu toate acestea, gigantul a vrut sa il puna la incercare si a luat o piatra pe care a strans-o pana cand a tasnit apa din ea. "Fa si tu lucrul asta daca esti cu adevarat puternic " , a spus uriasul."Doar despre atat este vorba ? Nu-i decat o joaca de copii !" a raspuns croitorasul , dupa care si-a bagat mana in buzunar , a scos branza moale si a strans-o in palma pana a iesit zerul din ea.

"Mda , asta este o dovada " , a gandit uriasul , nevenindu-i parca sa creada ce putere avea aceasta piticanie.Apoi, uriasul a ridicat in mana o piatra si a aruncat-o cu atata forta in vazduh incat abia putea fi urmarita de privire."Ei bine , omuletule, fa si tu lucrul asta " , a spus uriasul." Buna aruncare " , a zis croitorasul , " dar piatra s-a intors totusi pe pamant ; eu voi arunca o piatra care nu va mai cadea inapoi ".Acestea fiind spuse, croitorasul a bagat mana in buzunar , a prins in palma pasarea pe care o salvase din tufis si a azvarlit-o in aer.Pasarica , fericita ca isi recapatase libertatea , s-a ridicat cu iuteala in inaltimi si nu s-a mai intors. "Ei, ce spui de asta , amice ?' , a intrebat croitorul."Mda, esti bun la aruncat" , a zis uriasul , "dar sa vedem daca poti cara si greutati asemeni mie ".

Gigantul l-a dus pe omulet in dreptul unui stejar imens care zacea prabusit la pamant si a spus :"Daca esti cu adevarat puternic , ajuta-ma sa duc copacul asta in afara padurii"."Foarte bine" , a raspuns croitorasul , " pune-ti tu pe umeri trunchiul , iar eu voi ridica crengile si ramurile, caci ele sunt mai grele".Uriasul si-a asezat trunchiul stejarului pe un umar , iar croitorasul s-a asezat confortabil pe o creanga de unde nu putea fi vazut, intrucat uriasul nu isi putea intoarce capul.In felul asta , gigantul cara intreg copacul , iar omuletul , care parea ca isi indeplineste sarcina lui , era fericit si plin de voie buna , astfel incat incepuse sa fluiere un cantecel , ca si cum caratul crengilor si ramurilor stejarului ar fi fost floare la ureche.

Dupa o vreme , obosit de greutatea dusa pe umar , uriasul nu a mai rezistat si a strigat " Ah , nu pot merge mai departe.Ai castigat ! Trebuie sa las stejarul jos ".Croitorasul a sarit sprinten pe pamant , a apucat crengile cu amandoua mainile , ca si cum le-ar fi dus in spate pana atunci si a zis batjocoritor :"Eh, esti asa de mare si nu esti in stare sa cari nici macar un copac !"

Croitorasul cel viteaz si uriasul au pornit apoi la drum impreuna , iar atunci cand
au ajuns in dreptul unui cires parguit , uriasul a apucat partea de sus a pomului , acolo unde fructele erau mai coapte si a aplecat-o catre omulet , invitandu-l pe acesta sa se serveasca.Micul croitor era insa prea lipsit de putere pentru a reusi sa tina copacul si , in momentul in care gigantul i-a dat drumul , ciresul s-a indreptat intr-o clipita si l-a aruncat in aer pe omulet.Dupa ce a ajuns pe pamant , fara a avea vreo vanataie , uriasul i-a spus :”Hei , ce-i asta ? Nu ai destula forta sa tii indoit copacul asta micut ?” “Nu este vorba aici de lipsa de putere” , i-a raspuns croitorasul .”Cum crezi ca s-ar putea intampla asa ceva cuiva care a zdrobit 10 dintr-o lovitura ? Am sarit peste copac pentru ca am zarit un vanator ascuns in tufisuri care tocmai dadea sa traga o sageata.Sari si tu cum am facut eu , daca iti sta in putere .” Uriasul a facut o incercare dar nu a reusit sa se salte peste cires , ci a ramas agatat de crengile lui , asa ca din nou croitorasul a iesit invingator.

Apoi , namila de om i-a zis omuletului :”Daca esti asa de viteaz , vino cu mine in pestera noastra , a uriasilor , sa petreci noaptea cu noi”.Croitorasul s-a invoit , si l-a urmat.Atunci cand au intrat in pestera , ceilalti uriasi stateau langa un foc , si infulecau cate un miel intreg pe care il tineau intr-o mana.Omuletul s-a uitat in jur si s-a gandit :” Mda , aici este ceva mai spatios decat in atelierul meu”.Uriasul i-a aratat un pat si l-a indemnat sa se culce.Patul era, desigur, prea mare pentru croitorasul nostru , asa ca nu s-a urcat in el , ci s-a ghemuit intr-un ungher al incaperii.La miezul noptii, uriasul se gandea ca omuletul doarme adanc , asa ca s-a sculat , a apucat o bara mare de fier si a lovit cu ea napraznic peste patul in care ar fi trebuit sa se afle croitorasul , gandindu-se ca a reusit sa il dea gata.In zorii zilei , uriasii s-au dus in padure, uitand cu totul de omulet , cand , deodata , au zarit cum se indreapta spre ei , voios si indraznet , pe insusi croitorasul ce ar fi trebuit sa fie mort.Inspaimantati, gandindu-se ca ar putea sa ii ucida pe toti, uriasii au luat-o la sanatoasa.

Croitorasul a mers mai departe , luandu-se numai dupa nasul lui ascutit.Dupa ce a calatorit multa vreme , a ajuns la curtea unui palat regal si , intrucat era frant de oboseala , s-a intins pe jos, in iarba , si a adormit.In timp ce era in lumea viselor , oamenii de la palat l-au inspectat din toate partile si au citit cuvintele scrise pe braul lui :”7 dintr-o lovitura”.”Vai”, au spus ei , “Ce cauta aici acest razboinic, caci este vreme de pace ? Probabil ca este un cavaler atotputernic”.S-au dus cu totii la rege si l-au anuntat despre strain , dupa care si-au dat cu parerea ca acesta ar putea fi un sprijin de nadejde in caz de razboi , asa ca ar fi fost bine sa nu fie lasat sa plece.Sfatul curtenilor l-a multumit pe rege ; el a trimis indata pe unul dintre ei la croitoras , pentru a-l intreba daca voia sa isi ofere serviciile de razboinic.Ambasadorul a stat langa cel adormit pana cand acesta a inceput sa se intinda si sa isi mijeasca ochii , si apoi i-a transmis propunerea regelui.”De fapt , chiar din motivul asta am venit pe aceste meleaguri”, a raspuns croitorasul , “ deci sunt gata sa intru in serviciile regelui”.Dupa aceea , el a fost primit cu onoare la palat si i s-a oferit o frumoasa casa in care sa locuiasca.

Soldatii regelui erau , insa, invidiosi pe crotoras si ar fi vrut sa il vada plecat la 1000 de kilometri departare.”Cum se va sfarsi asta ?”, isi spunea ei , “ daca ne luam la cearta si ne luptam cu el, sapte dintre noi vor zdrobiti la fiecare lovitura pe care o va da , asa ca nu ii putem face fata.”In cele din urma , ei au ajuns la o hotarare si au mers cu totii la rege , cerandu-i sa ii lase sa plece.”Nu putem sa stam alaturi de un om care a omorat 7 dintr-o lovitura”, au zis ei.Regelui ii parea rau ca trebuie sa se desparta de soldatii lui credinciosi , si ar fi vrut sa scape cumva de croitoras.Cu toate acestea , nu indraznea sa ii ceara sa plece , pentru ca ar fi putut sa il ucida , atat pe el cat si pe soldatii lui, dupa care s-ar fi urcat pe tron , devenind rege.

Dupa ce s-a gandit o vreme , regele a trimis vorba croitorasului ca , intrucat era un asa de mare razboinic, avea nevoie de el intr-o misiune.El i-a povestit ca , intr-o padure din apropiere, traiau doi uriasi care aducea mari necazuri regatului, deoarece furau si omorau oamenii , distrugeau si ardeau asezarile lor , si nimeni nu se putea apropia de ei fara a-si pune viata in pericol.Regele i-a promis croitorasului ca , daca reusea sa ii infranga si sa ii ucida pe cei doi uriasi, avea sa ii dea fata lui in casatorie si jumatate din regat drept zestre , odata cu 1000 de calareti care sa il slujeasca.”Hm , lucrul asta ar fi tare bun pentru cineva ca mine “ , s-a gandit croitorasul.”Nimanui nu i se ofera in fiecare zi o frumoasa printesa si jumatate din regat”. “Bine”, a raspuns el , “ma invoiesc.Ii voi invinge pe acesti uriasi , dar nu am nevoie de cei 1000 de calareti, pentru ca cineva care a zdrobit 7 dintr-o lovitura nu are cum sa ii fie teama de numai doi”.Micul croitor a pornit la lupta , urmat de catre cei 1000 de calareti.Atunci cand a ajuns la marginea padurii, el le-a spus insotitorilor lui :”Ramaneti aici, voi termina in curand cu cei doi uriasi”.

Apoi, a patruns in padure, uitandu-se cu grija in stanga si in dreapta  Dupa o vreme , i-a zarit pe uriasi.Cei doi dormeau sub un copac si sforaiau atat de tare incat crengile se cutremurau in sus si in jos. Fara sa stea pe ganduri, croitorasul si-a umplut cele doua buzunare cu pietre si s-a catarat in copac. Cand a ajuns la jumatatea lui , s-a strecurat pe o creanga chiar deasupra uriasilor si a lasat sa cada o piatra pe pieptul unuia dintre ei. Multa vreme , uriasul nu a simtit nimic , dar , in cele din urma , s-a trezit , i-a dat un ghiont tovarasului lui si i-a spus :”De ce dai in mine cu pietre ?” “Cred ca ai visat”, i-a raspuns acesta , “eu nu ti-am facut nimic”.Cei doi s-au culcat la loc, iar dupa un timp croitorasul a aruncat o alta piatra pe pieptul celuilalt urias.Acesta s-a trezit furios si a strigat :”Ce inseamna asta ? Tu dai cu pietre in mine, si nu eu in tine” .”Eu am dormit, nu ti-am facut nimic”, a raspuns cel dintai urias. Cei doi s-au certat catva timp, dar pentru ca erau obositi , au lasat pana la urma galceava deoparte si au inchis iarasi ochii. Croitorasul si-a continuat jocul si, dupa ce a ales cea mai mare piatra din buzunare , a aruncat-o cu putere in burta celui dintai urias.”Ei, asta-i din cale afara !” , a urlat acesta si , saltand in picioare asemeni unui nebun , l-a impins pe tovarasul sau inspre copac facand sa ii duduie radacinile. Celalalt i-a raspuns cu aceeasi moneda , si cei doi uriasi s-au luat furiosi la bataie rupand copacii din jur . Lupta dintre ei a fost atat de crancena incat , in cele din urma , au cazut amandoi morti la pamant , in acelasi timp. Croitorasul a sarit jos din copac , si si-a spus “Ce noroc ca nu daramat si copacul in care stateam eu ; in cazul asta ar fi trebuit sa sar in alt pom asemeni unei veverite , dar as fi facut si asta , pentru ca noi croitorasii suntem tare sprinteni.”

Acestea fiind zise , micul croitor si-a tras sabia din teaca , i-a strapuns in piept pe cei doi uriasi si s-a dus la marginea padurii , spunandu-le calaretilor care il asteptau infrigurati :” Gata ! Mi-am terminat treaba . I-am omorat pe amandoi , desi nu a fost lucru usor. Uriasii au sfasiat copacii si au incercat sa se apere cu ei , dar totul a fost in zadar, caci nu puteau face nimic in fata unui om ca mine , care a zdrobit sapte dintr-o lovitura.”Nu ai totusi nici o rana …” a zis unul dintre calareti. “Nu au reusit sa imi clinteasca nici un fir de par “ , i-a raspuns mandru croitorasul. Calaretii nu i-au dat crezare , s-au dus in padure si au gasit cei doi uriasi morti , inotand in sange, inconjurati de copaci daramati la pamant.

Croitorasul s-a dus , apoi , la palat si i-a cerut regelui sa isi indeplineasca promisiunile.Mai marele regatului l-a dus insa cu vorba , gandindu-se la o alta metoda de a scapa de micul croitor.”Inainte de a primi jumatate din regat impreuna cu fata mea “ , i-a spus regele , “va trebui imi demonstrezi inca o data vitejia ta. In padure se afla un inorog care aduce multe necazuri pe pamanturile mele.Va trebui sa il capturezi”. “ Unicornii sunt floare la ureche pe langa uriasi”, i-a zis , indraznet, croitorasul. Dupa aceasta , nu a stat mult pe ganduri , a luat un topor si o franghie si a pornit direct catre padure , cerandu-le din nou celor care il insoteau sa il astepte marginea ei. Nici nu a intrat bine in hatisuri , ca unicornul si-a facut de indata aparitia si s-a repezit inspre omulet , incercand sa isi infinga cornul in trupul lui.”Usurel , usurel , lucrul asta nu se poate face dintr-o data” , a zis in sinea lui croitorasul , si a asteptat pana cand unicornul a fost la un pas de el , dupa care a sarit sprinten in spatele unui copac.Inorogul s-a indreptat vijelios inspre copac si si-a infipt atat de tare cornul in trunchi incat nu a mai fost in stare sa si-l traga inapoi , fiind astfel prins in capcana.”Aha, te-am prins , pasarico”, a spus vesel micul croitor , dupa care a pus franghia in jurul gatului inorogului si a taiat cu toporul lemnul din trunchiul copacului pana cand a eliberat cornul animalului. Dupa aceea , a tras inorogul cu franghia dupa el , ducandu-se drept la palatul regal.

Regele nu se indura sa isi tina promisiunea , asa ca l-a supus pe croitoras la o a treia incercare.Inainte de nunta , el trebuia sa prinda un mistret salbatic care facea prapad in padure , urmand sa primeasca o mana de ajutor de la padurari. “Ah, asta-i o joaca de copii” , a zis micutul croitor , dupa care a plecat spre padure , fara a lua vanatorii cu el.Oricum , acestia erau multumiti , intrucat dupa intalnirile lor de pana atunci cu mistretul , nu prea doreau sa-l mai revada.Atunci cand porcul salbatic l-a zarit pe croitoras , s-a indreptat in goana catre el , cu ratul plin de spuma si coltii ascutiti , fiind cat pe aci sa il doboare la pamant . Eroul nostru a sarit insa agil intr-o parte , a fugit si si-a gasit adapost intr-o mica capela din apropiere .De acolo , el s-a aratat la o fereastra , dupa care a sarit sprinten prin ea afara.Innebunit de furie , mistretul s-a repezit in interiorul capelei, iar croitorasul a inchis usa dupa el , lasandu-l sa urle disperat , intrucat era prea greoi pentru a putea sari, la randul lui, pe fereastra. Micul croitor i-a chemat apoi pe vanatori, pentru a vedea cu ochii lor ca il prinsese pe mistretul cel fioros.

Dupa aceea, croitorasul nostru s-a dus la rege care, vrand –nevrand, a trebuit sa isi indeplineasca promisiunea , inmanandu-i jumate din regat si pe fata sa. Daca ar fi stiut regele ca in fata lui nu era un mare razboinic, ci un biet croitoras, si-ar facut si mai mult sange rau.Nunta a avut loc cu fast si multa stralucire , dar fara prea mare veselie , ocazie cu care un simplu croitor a devenit rege.

Dupa o vreme , sotia croitorasului l-a auzind pe acesta vorbind in somn : “Hei, baiete , croieste-mi o vesta si peticeste-mi pantalonii astia , ca de nu , am sa-ti scarman urechile cu metrul asta”. Cu acest prilej, tanara regina si-a dat seama ce indeletnicire avusese sotul ei si, in dimineata urmatoare , s-a dus plangand la tatal ei si l-a rugat sa o scape de barbatul ei , care nu era decat un croitor. Regele a alinat-o si i-a spus :”La noapte , lasa deschisa usa de la dormitor. Afara vor astepta servitorii mei si , atunci cand croitorasul va adormi, ei il vor lega si il vor aduce pe o corabie care il va purta in lumea larga. Femeia a fost multumita de spusele tatalui ei, dar purtatorul de armura al regelui , care auzise tot si era prieten cu micul croitor , i-a povestit acestuia complotul pus la cale impotriva lui.”Am sa le arat eu lor !“, a zis croitorasul. Odata cu sosirea noptii, el s-a dus la culcare cu sotia lui, ca de obicei , si atunci cand reginei i s-a parut ca a adormit, ea a deschis usa dormitorului , dupa care s-a intins din nou in pat. Micul croitor , care , de fapt, se prefacea ca doarme , a inceput sa rosteasca cu voce tare , ca si cum ar fi vorbit in somn :” Hei, baiete , croieste-mi o vesta si peticeste-mi pantalonii astia , ca de , nu am sa-ti scarman urechile cu metrul asta.Eu am zdrobit sapte dintr-o singura lovitura. Am omorat doi uriasi , am capturat un unicorn si am prins un mistret salbatic , asa ca nu am de ce sa ma tem de cei care stau acum in fata usii dormitorului.” Atunci cand servitorii regelui l-au auzit spunand cuvintele acestea , au fost cuprinsi de o mare spaima si au luat-o la fuga ca si cum ar fi fost urmariti de puternicul croitoras si , de atunci , nimeni nu a mai indraznit sa se ridice impotriva lui. 

In acest fel , micul croitor a ramas rege pana la sfarsitul zilelor lui.

Friday, February 3, 2012

Zengő ABC



Aranyalma ághegyen,
Bari bég a zöld gyepen,
Cirmos cica egerész,
Csengős csikó heverész.
Dongó darázs döngicsél,
Esik eső fúj a szél.
Füsti fecske ficsereg,
Gerle galamb kesereg..
Gyom között gyors gyík szalad,
Harmatos hajnal hasad.
Itt van már a zivatar,
Jó az Isten, jót akar.
Kivirít a kikelet,
Leveles lesz a liget.
Lyukas fazék fekete,
Mese-mese meskete.
Nádat a szél legyezi,
Nyúl a fülét hegyezi.
Orgonafán méhike,
Összerezzen őzike.
Patakparton pipitér,
Róka szava kicsit ér.
Suhog a sok sasmadár,
Szilvafára szarka száll.
Tücsök tarlón hegedül,
Tyúk az árkon átrepül.
Uccú fogd meg hóha-hó
Ürgét fogott a sajó.
Vércse vijjog délelőtt,
Zörgetik a vasfedőt
Zsindelyezik a tetőt.

Mora Ferenc - Zengo ABC


















Erdekelne több ABC-s könyv? Kukancs be ide: https://picasaweb.google.com/104450023427710868827/ABC